alăturare definitie

ALĂTURÁRE, alăturări, s. f. Acțiunea de a (se) alătura. substantiv femininalăturare

alăturáre f. Acțiunea de a alătura, de a anexa, de a compara. substantiv femininalăturare

alăturáre s. f., g.-d. art. alăturắrii; pl. alăturắri substantiv femininalăturare

alăturare f. anex, comparațiune: fără alăturare, incomparabil. substantiv femininalăturare

ALĂTURÁRE, alăturări, s. f. Acțiunea de a (se) alătura și rezultatul ei. – V. alătura. substantiv femininalăturare

ALĂTURÁRE, alăturări, s. f. Acțiunea de a (s e) alătura; punere alături (uneori cu scopul de a înlesni o comparație). substantiv femininalăturare

alắtur și -éz, a v. tr. (d. alăturea). Pun alăturea: a alătura o bancă de alta. Anexez: a alătura o scrisoare la alta saŭ alteĭa. Compar: a alătura un lucru cu altu. V. refl. Alăturați-vă de zid. verb tranzitivalătur

ALĂTURÁ, alắtur, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza alături, a (se) apropia mult. [Var.: lăturá vb. I] – V. alături. verb tranzitivalătura

alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură verb tranzitivalătura

alăturà v. 1. a pune alăturea, a anexa, a compara, a pune în paralel; 2. a se apropia: nu poți să te alături de el. verb tranzitivalăturà

ALĂTURÁ, alắtur, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza alături, a (se) apropia mult; a (se) alipi. ♦ Tranz. A adăuga, a anexa. ♦ Tranz. Fig. A compara, a confrunta. ♦ Refl. A adera la o cauză, la o mișcare etc. [Var.: lăturá vb. I] – Din alături. verb tranzitivalătura

ALĂTURÁ, alătúr, vb. I. 1. T r a n z. A pune unul lîngă altul, a face să stea alături. Șapte buți alătura... Și din gură iar striga... TEODORESCU, P. P. 654. ♦ (Cu privire la un act sau un document) A anexa. Alăturăm planul lucrării. 2. Refl. (Urmat de determinări în dativ sau introduse prin prep. « de ») A se apropia foarte mult de cineva sau de ceva; a se așeza alături. Și tu mi te alături, cu umărul, fierbinte. STANCU, C. 103. El cerca a se alătura de pom, dar pomul îi zise: Nu te apropia de mine. ISPIRESCU, L. 125. Mihnea-vodă nu-l credea, Ci de geam s-alătura, La cîrlige se uita. TEODORESCU, P. P. 475. (Scopul alăturării este de a însoți în mers pe cineva) împreună... vecini... rosti Sender, alăturîndu-se convoiului. CAMILAR, N. I 87. verb tranzitivalătura

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluialăturare

alăturare   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alăturare alăturarea
plural alăturări alăturările
genitiv-dativ singular alăturări alăturării
plural alăturări alăturărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z