aiurit definitie

credit rapid online ifn

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Cu mintea tulbure; uluit, zăpăcit; p. ext. (despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) care arată o minte confuză. – V. aiuri. adjectivaiurit

aĭurít, -ă adj. Cu gîndu aĭurea, zăpăcit, S. n., pl. urĭ. Rar. Aĭureală. adjectivaĭurit

credit rapid online ifn

aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte adjectivaiurit

aiurit n. aiureală prelungită: un aiurit de jale EM. adjectivaiurit

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). adjectivaiurit

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj. (Despre oameni) Cu mintea tulbure, confuză; uluit, zăpăcit; p. e x t. (despre manifestări ale oamenilor) care presupune o minte confuză. Apostol Bologa rămase cîteva clipe în tindă, aiurit, nesigur dacă a fost aievea Ilona sau poate numai închipuirea lui veșnic nesăturată și-a bătut joc de dînsul. REBREANU, P. S. 221. Slab... aiurit, pășind ușor... îngenunche la picioarele soției sale. DELAVRANCEA, S. 114. Radu gemu, tresări iarăși, își deschise ochii mari, speriați, îi ținu cîtva pironiți asupra amicului său, într-o căutătură aiurită și moartă, ca de nebun. VLAHUȚĂ, N. 40. ◊ F i g. Hîrciogii, aiuriți, înghiontiți și fugăriți. Se suceau, se învîrteau. CASSIAN, în POEZ. N. 117. [Rîndunica] se-nălță aiurită la stele; apoi pluti spre miazănoapte și se lăsăcălăuzită de o scînteie – în munții cu brazi. BASSARABESCU, V. 52. ◊ (Adverbial) Radu, cu ochii aiurit pironiți în deșert... rămînea... dus pe gînduri. VLAHUȚĂ, N. 12. ♦ (Substantivat) Om care acționează nechibzuit, împotriva rațiunii sănătoase. adjectivaiurit

aiurí (a ~) (a zăpăci) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aiurésc, imperf. 3 sg. aiureá; conj. prez. 3 să aiureáscă verbaiuri

AIURÍ vb. IV. v. aiura. verbaiuri

aiurì v. 1. a vorbi într´aiurea, a visa deștept; 2. fig. a rătăci: prin frunze aiurează șoptirile-i alene EM. verbaiurì

AIURÍ vb. IV v. aiura. verbaiuri

AIURÍ vb. IV v. aiura. verbaiuri

AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). verbaiura

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiaiurit

aiurit  adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aiurit aiuritul aiuri aiurita
plural aiuriți aiuriții aiurite aiuritele
genitiv-dativ singular aiurit aiuritului aiurite aiuritei
plural aiuriți aiuriților aiurite aiuritelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z