aiurit definitie

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Cu mintea tulbure; uluit, zăpăcit; p. ext. (despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) care arată o minte confuză. – V. aiuri. adjectiv aiurit

aĭurít, -ă adj. Cu gîndu aĭurea, zăpăcit, S. n., pl. urĭ. Rar. Aĭureală. adjectiv aĭurit

aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte adjectiv aiurit

aiurit n. aiureală prelungită: un aiurit de jale EM. adjectiv aiurit

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). adjectiv aiurit

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj. (Despre oameni) Cu mintea tulbure, confuză; uluit, zăpăcit; p. e x t. (despre manifestări ale oamenilor) care presupune o minte confuză. Apostol Bologa rămase cîteva clipe în tindă, aiurit, nesigur dacă a fost aievea Ilona sau poate numai închipuirea lui veșnic nesăturată și-a bătut joc de dînsul. REBREANU, P. S. 221. Slab... aiurit, pășind ușor... îngenunche la picioarele soției sale. DELAVRANCEA, S. 114. Radu gemu, tresări iarăși, își deschise ochii mari, speriați, îi ținu cîtva pironiți asupra amicului său, într-o căutătură aiurită și moartă, ca de nebun. VLAHUȚĂ, N. 40. ◊ F i g. Hîrciogii, aiuriți, înghiontiți și fugăriți. Se suceau, se învîrteau. CASSIAN, în POEZ. N. 117. [Rîndunica] se-nălță aiurită la stele; apoi pluti spre miazănoapte și se lăsăcălăuzită de o scînteie – în munții cu brazi. BASSARABESCU, V. 52. ◊ (Adverbial) Radu, cu ochii aiurit pironiți în deșert... rămînea... dus pe gînduri. VLAHUȚĂ, N. 12. ♦ (Substantivat) Om care acționează nechibzuit, împotriva rațiunii sănătoase. adjectiv aiurit

aiurí (a ~) (a zăpăci) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aiurésc, imperf. 3 sg. aiureá; conj. prez. 3 să aiureáscă verb aiuri

AIURÍ vb. IV. v. aiura. verb aiuri

aiurì v. 1. a vorbi într´aiurea, a visa deștept; 2. fig. a rătăci: prin frunze aiurează șoptirile-i alene EM. verb aiurì

AIURÍ vb. IV v. aiura. verb aiuri

AIURÍ vb. IV v. aiura. verb aiuri

AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). verb aiura

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului aiurit

aiurit   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aiurit aiuritul aiuri aiurita
plural aiuriți aiuriții aiurite aiuritele
genitiv-dativ singular aiurit aiuritului aiurite aiuritei
plural aiuriți aiuriților aiurite aiuritelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z