aiurire definitie

AIURÍRE s. f. v. aiurare. substantiv femininaiurire

aiurire f. 1. delir: un vis de aiurire AL.; 2. turbare: pe maluri sdruncinate de aiurirea mării EM. substantiv femininaiurire

AIURÁRE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Var.: aiurire s. f.] – V. aiura. substantiv femininaiurare

AIURÍRE s. f. v. aiurare. substantiv femininaiurire

AIURÍRE s. f. v. aiurare. substantiv femininaiurire

aiurí (a ~) (a zăpăci) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aiurésc, imperf. 3 sg. aiureá; conj. prez. 3 să aiureáscă verbaiuri

AIURÍ vb. IV. v. aiura. verbaiuri

aiurì v. 1. a vorbi într´aiurea, a visa deștept; 2. fig. a rătăci: prin frunze aiurează șoptirile-i alene EM. verbaiurì

AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). verbaiura

AIURÍ vb. IV v. aiura. verbaiuri

AIURÍ vb. IV v. aiura. verbaiuri

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiaiurire

aiurire  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aiurire aiurirea
plural aiuriri aiuririle
genitiv-dativ singular aiuriri aiuririi
plural aiuriri aiuririlor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z