reduceri si promotii 2018
Definitie aiurare - ce inseamna aiurare - Dex Online

aiurare definitie

AIURÁRE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Var.: aiuríre s. f.]. substantiv feminin aiurare

aiuráre s. f., g.-d. art. aiurắrii; pl. aiurắri substantiv feminin aiurare

AIURÁRE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Var.: aiurire s. f.] – V. aiura. substantiv feminin aiurare

AIURÁRE, aiurări, s. f. (Și în forma aiurire) Acțiunea de a aiura. 1. Vorbire fără înțeles (caracteristică unui bolnav în stare de inconștiență); delir. Toate acestea pentru ea erau vorbe goale, aiurări de om bolnav. VLAHUȚĂ, O. A. III 190. ◊ F i g. Melodia țiganului se stingea într-o aiurare nebună. SADOVEANU, O. I 303. Le asamănă cu zuzurul zefirilor și cu aiurirea frunzelor de fag. EMINESCU, N. 113. 2. Visare, reverie. Ca într-o aiurire, m-am hotărît brusc să intru în cărarea lichidă din papuri. SADOVEANU, N. F. 58. Toți au dreptul cîteodată Să se piardă-n aiurări. COȘBUC, P. I 264. Mintea lui furată de-a cerului mișcare Se pierde-n aiurire, plutind sub bolta mare. ALECSANDRI, P. A. 194. - Variantă: aiuríre s. f. substantiv feminin aiurare

aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză verb aiura

AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde. 2. (Rar) A se pierde în visări. [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). verb aiura

AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). verb aiura

AIURÁ, aiurez, vb. I. I n t r a n z. (Și în forma aiuri) 1. A vorbi fără șir, fără înțeles, fiind în stare de inconștiență; a delira. De două ceasuri aiurează și tremură... DUMITRIU, N. 234. S-o îmflat mîna ca butucul!... Pe urmă n-o mai putut să vorbească ca lumea, – aiura, săracul! POPA, V. 168. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde. Îmi pare că aiurezi. De unde dracul ai găsit obșteasca adunare la Agrigenta? NEGRUZZI, S. I 225. ◊ F i g. înstrăinatul greier sub vatră aiurează, Schimbând într-una locul. IOSIF, PATR. 12. O, ascultă numa-ncoace Cum la vorbă mii de valuri stau cu stelele proroace! Codrii negri aiurează și izvoarele-i albastre Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre. EMINESCU, O. I 155. 2. A se pierde în visări, a visa cu ochii deschiși. Și cu grabă-n veselie ieșind noaptea pe cîmpie, Ea se duse aiurind, Cu ochii la cer privind, Cum se duce neoprit Dorul cel nemărginit. ALECSANDRI, P. II 189. – Variantă: aiurí, aiuresc, vb. IV. verb aiura

aĭuréz și (rar) -ésc v. intr. (d. aĭurea). Delirez, vorbesc într' aĭurea. V. bîĭguĭ. verb aĭurez

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului aiurare

aiurare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aiurare aiurarea
plural aiurări aiurările
genitiv-dativ singular aiurări aiurării
plural aiurări aiurărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z