aist definitie

AÍST, aiști, adj. dem. m. (Reg.; când urmează după substantiv are forma aista) Acest. [Gen.-dat. sg. aistui, gen.-dat. pl. aistor; (când are forma aista) gen.-dat. sg. aistuia, gen.-dat. pl. aistora. – Var.: aísta adj. dem. m.] – V. aiest. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeaist

aíst, aĭástă pron., pl. aiștĭ, aĭeste (ca și ăsta, ista) Est. Aceasta, acesta. Aista, aĭasta se zice cînd e singur saŭ după subst.: aista-i, omu aista, femeĭa aĭasta maĭ ob. omu ista, femeĭa asta. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeaist

aíst v. aiést articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeaist

AÍST adj. dem. v. aiest. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeaist

AÍST, aiști, adj. dem. m. (Mold., Transilv.; cînd precedă substantivul determinat are forma aist și uneori aista, iar cînd urmează după substantiv are forma aista) Acest. Mă! da al dracului cucoș i-aista! CREANGĂ, P. 65. Dar aista cal ți l-ai ales? CREANGĂ, P. 197. Aista n-o fost pui, o fost dracu. ȘEZ. II 98. - Forme gramaticale: gen.-dat. sg. aistui, gen.-dat. pl. aistor (cînd are forma aista) pl. aiștia, gen.-d.at. sg. aistuia, gen.-dat. pl. aistora. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeaist

AÍSTE adj. dem. f. pl. (Reg.) Aceste. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeaiste

aiést/aíst (reg.) adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. aiéstui/aístui, pl. aiéști/aíști; f. aiástă, g.-d. aiéstei/aístei, pl. aiéste/aíste, g.-d. m. și f. aiéstor/aístor articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeaiest

AIÉST, AIÁSTĂ, aiești, aieste, adj. pron. dem. (Reg.; când urmează după sub­stantiv are forma aiesta, aiasta) Acest. [Gen. -dat. sg.: aiestui, aiestei, gen.-dat. pl.: aiestor; (când are forma aiesta, aiasta) gen.-dat. sg.: aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl.: aiestora. – Var.: aíst adj. dem.] – Lat. ad + istum. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeaiest