aiest definitie

AIÉST, AIÁSTĂ, aiești, aieste, adj. dem. (Reg.; când urmează după substantiv are forma aiesta, aiasta) Acest. [Gen.-dat. sg.: aiestui, aiestei; gen.-dat. pl. aiestor; (când are forma aiesta, aiasta) gen.-dat. sg. aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl. aiestora. – Var.: aiésta, aiásta adj. dem.] – Lat. ad + istum. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeaiest

aiést/aíst (reg.) adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. aiéstui/aístui, pl. aiéști/aíști; f. aiástă, g.-d. aiéstei/aístei, pl. aiéste/aíste, g.-d. m. și f. aiéstor/aístor articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeaiest

AIÉST, AIÁSTĂ, aiești, aieste, adj. pron. dem. (Reg.; când urmează după sub­stantiv are forma aiesta, aiasta) Acest. [Gen. -dat. sg.: aiestui, aiestei, gen.-dat. pl.: aiestor; (când are forma aiesta, aiasta) gen.-dat. sg.: aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl.: aiestora. – Var.: aíst adj. dem.] – Lat. ad + istum. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeaiest

AIÉST, AIÁSTĂ, aiești, aieste, adj. dem. (Mold., Transilv.; precedă substantivul; cînd urmează după substantiv are forma aiesta, aiasta) Acest. Ia, na-ți și ție bolohanul aiesta. SBIERA, P. 178. Așteptai cu nerăbdare, ce are să iasă din năzdrăvănia aiasta. ȘEZ. II 112. ◊ (Urmînd după substantiv, în forma de f. pl. aieste) Vine in toate diminețile, de cetește sub răchițele aieste. NEGRUZZI, S. III 11. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. aiestui, aiestei, gen.-dat. pl. aiestor; (cînd are forma aiesta, aiasta) gen.-dat. sg. aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl. aiestora. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeaiest