agrement definitie

AGREMÉNT s.n. 1. Plăcere, distracție. 2. (Jur.) Consimțământ, încuviințare, aprobare; (în diplomație) acord internațional între părți în scopul reglementării raporturilor juridice; încuviințare dată de un stat la numirea reprezentanților diplomatici ai altui stat. [Pl. -te. / < fr. agrément, cf. engl. agreement]. substantiv neutruagrement

agremént (plăcere, consimțământ, acord) (a-gre) s. n. substantiv neutruagrement

AGREMÉNT s. n. 1. plăcere, distracție, divertisment. 2. (jur.) consimțământ, încuviințare, acord internațional între părți în scopul reglementării raporturilor juridice. (< fr. agrément) substantiv neutruagrement

AGREMÉNT, agremente, s. n. 1. Plăcere, distracție. 2. Aprobare dată sau cerută de guvernul unei țări, pentru numirea reprezentanților diplomatici. – Fr. agrément. substantiv neutruagrement

*agremént n., pl. e (fr. agrément). Barb. Plăcere, distracțiune. substantiv neutruagrement

agrement n. calitatea lucrului ce place, pricină de mulțumire: arte de agrement, cari se Învață mai mult de plăcere decât pentru folos, ca danțul, scrima, călăria. substantiv neutruagrement

AGREMÉNT s. n. 1. Plăcere, distracție. 2. Acord al unui stat cu privire la o per­soană propusă ca reprezentant diplomatic al altui stat. – Din fr. agrément. substantiv neutruagrement

AGREMÉNT, agremente, s. n. 1. (Mai ales în loc. adj. de agrement) Plăcere, distracție. Călătorie de agrement. 2. (În legătură cu verbele « a da » sau « a cere ») Aprobare, încuviințare, dată sau cerută de guvernul unei țări, pentru numirea reprezentanților diplomatici. Guvernul și-a dat agrementul pentru numirea ministrului plenipotențiar al R. D. Germane. substantiv neutruagrement

AGREEMENT s. n. Acord oficial. [Pr.: ăgriment] – Din engl. agreement. substantiv neutruagreement