Alege sensul dorit: aga -substantiv feminin aga -substantiv masculin

aga definitie

agá (înv.) s. f., art. agáua, g.-d. art. agálei; pl. agále, art. agálele substantiv femininaga

ÁGA s. f., pl. ÁGA substantiv femininaga

AGÁ s. f. v. agă. substantiv femininaga

agá f., pl. agale, gen. al agaleĭ, și agă m., pl. agĭ, gen. al agăĭ saŭ agiĭ saŭ al luĭ aga (turc. ar. pers. agha, la Turcĭ, în vechime „domn, om cult”, iar azĭ „mic funcționar, aprod”), Vechĭ. Odinioară, comandantu general al infanteriiĭ în rezidența domnuluĭ și tot-odată și șefu polițiiĭ, care avea ca ajutor pe căpitanu de dorobanțĭ (dregătorie înființată în Moldova de Alexandru cel Bun). Un boier de prima clasă. Maĭ în coace [!] (la începutu sec. 19), prefect de poliție. substantiv femininaga

agà m. (pl. agale) ofițer sau comandant turc; agaua ienicerilor (titlu familiar cântecelor populare). [Turc. AGA, căpetenie]. substantiv femininagà

AGÁ s. f. v. agă. substantiv femininaga

ÁGĂ, agi, s. m. (Înv.) 1. Ofițer (comandant) din armata otomană. 2. Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3. Persoană care avea titlul de agă (1, 2). [Var.: agá (pl. agale) s. f.] – Din tc. ağa. substantiv femininagă

BAȘ-AGÁ, baș-agale, s. m. Comandant al unui detașament din armata otomană. Din tc. bașağa. substantiv femininbașaga

beșli-aga m. odinioară căpitan de beșlii, câte unul în fiecare județ, iar la București și la Iași câte un baș-beșli-aga. [Turc. BEȘLI AGASY]. substantiv femininbeșliaga

BEȘLI-AGÁ s. m. v. beșleagă. substantiv femininbeșliaga

BEȘLEÁGĂ, beșlegi, s. m. (Înv.) Căpitan de beșlii. ♦ Fig. Om bătrân, ramolit, prost. [Var.: beșli-agá s. m.] – Din tc. beșli ağası. substantiv femininbeșleagă

caimacám-agá (cai-) s. m., art. caimacám-agáua, g.-d. art. caimacám-agálei; pl. caimacám-agále; art. caimacám-agálele substantiv feminincaimacamaga

ágă (-ále), s. n.1. Ofițer superior în armata turcă. – 2. Nobil de rang secundar, ofițer superior; este atestat în Munt. începînd de la 1620, în locul celui care înainte se numea căpitan de vînători. Era conducătorul militar al poliției, inspector al piețelor urbane și, după răscoala din 1655, conducătorul militar al infanteriei; avea închisoare proprie și tribunal la el acasă. Regulamentul Organic i-a acordat gradul de colonel. – Mr. aga. Tc. aga (Roesler 587, Șeineanu, II, 10; Lokotsch 28); cf. ngr. ἀγά, alb., bg. agá. Este un hibrid gramatical. La început, sing. său a fost agá, formă care explică pl. agale. Mai tîrziu sing. a fost asimilat cu tipul tată; astfel că astăzi sing. este m., în ciuda formei, iar pl. este f., în ciuda sensului. DAR tratează drept cuvinte distincte agá (pl. aghii, a cărui formă este falsă) și agă. Der. agesc, adj. (polițienesc); agie, s. f. (poliție; birou al unui agă); agoaie, s. f. (soție de agă); agiesc, adj. (polițienesc); Agachi, s. m. (aga), dim. de la ngr. ἀγάϰι, și considerat greșit nume propriu (Șeineanu, II, 11; Bogaci). substantiv masculinagă

ágă s. m., art. ága, g.-d. art. ágăi; pl. agi substantiv masculinagă

ÁGĂ s. f. v. agă. substantiv masculinagă

ÁGĂ, agi s. m. (Înv.) 1. Ofițer din armata otomană. 2. Șef al agiei, având atribuțiile prefectului de poliție de mai târziu. [Var.: agá, agale, s. f.] – Tc. aga. substantiv masculinagă

agá f., pl. agale, gen. al agaleĭ, și agă m., pl. agĭ, gen. al agăĭ saŭ agiĭ saŭ al luĭ aga (turc. ar. pers. agha, la Turcĭ, în vechime „domn, om cult”, iar azĭ „mic funcționar, aprod”), Vechĭ. Odinioară, comandantu general al infanteriiĭ în rezidența domnuluĭ și tot-odată și șefu polițiiĭ, care avea ca ajutor pe căpitanu de dorobanțĭ (dregătorie înființată în Moldova de Alexandru cel Bun). Un boier de prima clasă. Maĭ în coace [!] (la începutu sec. 19), prefect de poliție. substantiv masculinaga

àgă m. (pl. agi) 1. odinioară generalul dorobanților și al întregei infanterii, dregătorie înființată în Moldova de Alexandru cel Bun; 2. boierie pământeană întrodusă de Turci și însărcinată cu privigherea siguranței publice: poftim d-ta întâi, arhon Agă... AL.; 3. (în timpul din urmă) prefect de poliție: scrie tu ordinul de arestuire și dă hârtia în mâna agăi AL. [Formă românizată din agà]. substantiv masculinàgă

ÁGĂ, agi, s. m. (Înv.) 1. Ofițer (comandant) din armata otomană. 2. Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3. Persoană care avea titlul de agă (1, 2). [Var.: agá (pl. agale) s. f.] – Din tc. ağa. substantiv masculinagă

ÁGĂ, agi, s. m. (Învechit și arhaizant) 1. Ofițer din vechea armată otomană înainte de secolul al XlX-lea; ofițer inferior (începînd de la 1826, o dată cu reorganizarea armatei otomane). Noul mare vizir adună îndată la divan pe toți vizirii... precum și pe agii ianicerilor și ai bulucilor. BĂLCESCU, O. II 66. Turcii-n casă nemerea, Maică-sa așa vorbea: Poftiți, agă, de ședeți. BIBICESCU, P. P. 264. 2. (În secolul al XlX-lea) Șef al agiei, avînd atribuțiile prefectului de poliție de mai tîrziu. Scrie tu... ordinul de arestuire și exil, și dă hîrtia în mina agăi. ALECSANDRI, T. 1413. – Variantă: (1) agá, agale (ODOBESCU, S. I 436, BĂLCESCU, O. II 48), s. f. substantiv masculinagă

căzlar-aga (căzlar-agasi) m. mai marele peste eunucii Saraiului; ca rang, venia după vizir și muftiu: dorințele lui căzlaf-agasi fost-au ele vreodată neîmplinite ? FIL. [Turc. KYZLAR AGASY]. substantiv masculincăzlaraga

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiaga

aga  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aga agaua
plural agale agalele
genitiv-dativ singular agale agalei
plural agale agalelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z