reduceri si promotii 2018
Definitie agățare - ce inseamna agățare - Dex Online

agățare definitie

AGĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a (se) agăța. [Var.: acățáre s. f.]. substantiv feminin agățare

agățáre s. f., g.-d. art. agățắrii substantiv feminin agățare

AGĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a (se) agăța. [Var.: acățáre s. f.] – V. agăța. substantiv feminin agățare

AGĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a (s e) a g ă ț a. – Variantă: acățáre s. f. substantiv feminin agățare

acắț, V. acaț. verb tranzitiv acăț

agắț, V. acaț. verb tranzitiv agăț

acáț, acăț și (ob.) agăț, a -ăța v. tr. (lat. ad-captiáre d. cáptio, -ónis, prindere, cápere, captum, o [!] prinde; it. cacciáre, a vîna [d. lat. captiáre], fr. chasser, sp. cazar pg. ca ar. V. cață, cațăr, descaț). Atîrn, spînzur: acăț haĭna' n cuĭ. V. refl. Mă atîrn: mă agăț cu mînile [!] de un copac. Fig. Mă agăț de cineva, mă țin de el p. un interes; mă aleg (mă leg de el, îĭ caut ceartă). – Și ațăg (Munt. vest) V. acolisesc. verb tranzitiv acaț

agăța, agăț v. t. 1. a fura 2. a aresta 3. a acosta o persoană de sex opus verb tranzitiv agăța

AGĂȚÁ, agắț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda, a anina ceva de un cârlig, de un cui etc. ♦ Refl. și tranz. (Pop.) A (se) spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește, o rupe. ♦ (Fam.) A acosta o persoană. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”). verb tranzitiv agăța

agățà v. V. acățà. verb tranzitiv agățà

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe verb tranzitiv agăța

acățà v.(Mold.), agățà (Munt.) 1. a prinde de un cuiu: agăț haina să se usuce; 2. a (se) apuca cu unghiile de ceva (spre a se urca): mulțimea s’acață greu pe ziduri AL.; 3. fig. a se lega de cineva: se agață de mine ca scaiul. [Lat. *ACCAPTIARE (V. cață, cațăr)]. verb tranzitiv acățà

AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”). verb tranzitiv agăța

AGĂȚÁ, agắț, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a suspenda, a anina (ceva) de un cîrlig, de un cui etc. Agățat pe-un vîrf de pai, Sta un bob rotund bălai. CASSIAN, în POEZ. N. 114. Agățăm felinarele de stîncă. BOGZA, Ț. 63. ♦ A prinde din greșeală o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. Mi-am agățat ciorapul. ♦ (Familiar; cu privire la persoane) A acosta. 2. R e f l. A se apuca, a se prinde de ceva. Mă agăț bine de coama calului. STANCU, D. 237. Muma zmeului roase din copaci, se agăță de ramuri, sări din vîrf în vîrf, se strecură și tot după dînșii. ISPIRESCU, L. 25. ◊ F i g. A se crampona. Se agață de teorii vechi. – Variantă: acățá (RETEGANUL, P. I 59, EMINESCU, O. I 76, ALECSANDRI, P. P. 141) vb, I. verb tranzitiv agăța

a agăța remorca expr. (friz.) a încerca să oprească sângele dintr-o tăietură cu un creion de alaun verb tranzitiv aagățaremorca

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului agățare

agățare   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular agățare agățarea
plural agățări agățările
genitiv-dativ singular agățări agățării
plural agățări agățărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z