afurisí (afurisésc, afurisít), vb. – 1. A arunca anatema asupra cuiva. – 2. A blestema, a înjura. Mr. afurisire, megl. furisit, adj. Mgr. ἀφορίζω, aorist ἀφόρισα (Roesler 565; Sandfeld 21); cf. bg. afurisati, tc. aforoz. – Der. afurisenie, s. f. Din rom. provine săs. afuresin „a blestema, a înjura”. verb tranzitivafurisi
AFURISÍ, afurisesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A blestema, a anatemiza; a excomunica. ♦ A ocărî. ♦ Refl. A se jura (că e așa cum spune). – Slav (v. sl. aforisati < gr.). verb tranzitivafurisi
afurisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. afurisésc, imperf. 3 sg. afuriseá; conj. prez. 3 să afuriseáscă verb tranzitivafurisi
afurisì v. 1. a despărți de turma credincioșilor și a exclude pentru un timp dela biserică; 2. a blestema cu jurământ. [Gr. mod. APHORIZO, a separa (prin forma intermediară a aoristului)]. verb tranzitivafurisì
AFURISÍ, afurisesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A arunca anatema asupra cuiva; a anatemiza. ♦ Refl. A se jura. – Din sl. aforisati. verb tranzitivafurisi
AFURISÍ, afurisesc, vb. IV. Tranz. 1. (În practicile mistico-religioase) A blestema. Să meargă și să afurisească pe acest proclet și vrăjmaș cumplit. CREANGĂ, P. 57. Soborul în unire hotărăște: Toți acei ce au luat parte la această hulă să fie afurisiți. NEGRUZZI, S. I 232. ◊ (În imprecații, cu sensul mai atenuat) Fire-ar afurisit să fie cine a mai desființat și catihețiile. CREANGĂ, A. 123. Afurisi-te-ar Zarzavela, să nu te mai văd în ochii mei! ALECSANDRI, T. I 323. ♦ R e f l. A se jura sub pedeapsa blestemului. Vină-napoi, vină. Că făgăduiesc Și m-afurisesc, De azi înainte Să fiu mai cuminte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 502. 2. (Învechit) A excomunica. Preoții o afurisiră [pe Ioana d’Arc] în numele bisericii. ODOBESCU, S. I 21. verb tranzitivafurisi
afurisésc v. tr. (mgr. aforizo, elimin, d. orízo, mărginesc. V. aforizm, aorist, enorie, orizont, oropsesc). Exclud dintr' o religiune, excomunic. Blástăm [!] răŭ. verb tranzitivafurisesc
afurisi verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)afurisi | afurisire | afurisit | afurisind | singular | plural | ||
afurisind | afurisiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | afurisesc | (să)afurisesc | afuriseam | afurisii | afurisisem | |
a II-a (tu) | afurisești | (să)afurisești | afuriseai | afurisiși | afurisiseși | ||
a III-a (el, ea) | afurisește | (să)afuriseai | afurisea | afurisi | afurisise | ||
plural | I (noi) | afurisim | (să)afurisim | afuriseam | afurisirăm | afurisiserăm | |
a II-a (voi) | afurisiți | (să)afurisiți | afuriseați | afurisirăți | afurisiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | afurisesc | (să)afurisească | afuriseau | afurisiră | afurisiseră |