AFRONTÁRE s.f. Acțiunea de a afronta și rezultatul ei. [< afronta]. substantiv femininafrontare
AFRONTÁ vb. I tr. 1. A înfrunta. 2. (Med.) A apropia prin operație buzele unei plăgi pentru o bună cicatrizare. [< fr. affronter]. verb tranzitivafronta
afrontá (a ~) (a-fron-) vb., ind. prez. 3 afronteáză verb tranzitivafronta
AFRONTÁ vb. tr. 1. a se opune cu curaj; a înfrunta, a brava, a sfida. 2. a apropia prin operație buzele unei plăgi. (< fr. affronter) verb tranzitivafronta
afrontare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | afrontare | afrontarea |
plural | afrontări | afrontările | |
genitiv-dativ | singular | afrontări | afrontării |
plural | afrontări | afrontărilor |