afront definitie

credit rapid online ifn

AFRÓNT s.n. Insultă în public; jignire, ultragiu; dezonoare. [Pl. -turi. / < fr. affront]. substantiv neutruafront

AFRÓNT s. n. insultă, jignire adusă cuiva în public. (< fr. affront, it. affronto) substantiv neutruafront

credit rapid online ifn

AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă în public; jignireFr. affront. substantiv neutruafront

*afrónt n., pl. urĭ (fr. affront). Injurie; rușine: a suferi, a primi un afront de la cineva, a face cuĭva un afront. – Curat rom. înfruntare. substantiv neutruafront

afrónt (a-front) s. n., pl. afrónturi substantiv neutruafront

afront n. faptă sau vorbă de ocară (aruncată în față), insultă publică. substantiv neutruafront

AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă în public, jignire. Mizerabilul! să se-ntinză pînă-ntr-atîta ca să-mi facă un afront! CARAGIALE, O. I 56. Lui Mogorogea nu-i ieșea de la inimă afrontul ce i-l făcuse Pavel. CREANGĂ, A. 107. substantiv neutruafront

AFRONTÁ vb. I tr. 1. A înfrunta. 2. (Med.) A apropia prin operație buzele unei plăgi pentru o bună cicatrizare. [< fr. affronter]. verb tranzitivafronta

afrontá (a ~) (a-fron-) vb., ind. prez. 3 afronteáză verb tranzitivafronta

AFRONTÁ vb. tr. 1. a se opune cu curaj; a înfrunta, a brava, a sfida. 2. a apropia prin operație buzele unei plăgi. (< fr. affronter) verb tranzitivafronta

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiafront

afront  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afront afrontul
plural afronturi afronturile
genitiv-dativ singular afront afrontului
plural afronturi afronturilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z