afon definitie

AFÓN, -Ă adj. 1. (și s. m. f.) care suferă de afonie. ◊ care n-are voce sau simț muzical. 2. consoană ~ă (și s. f.) = consoană care se pronunță fără vibrarea coardelor vocale, surdă. (< fr. aphone, cf. gr. aphonos, mut) adjectivafon

AFÓN, -Ă adj. 1. Care și-a pierdut vocea. ♦ Care cântă fals, care n-are voce sau simț muzical. 2. Consoană afonă = Consoană care se articulează fără vibrarea coardelor vocale; consoană surdă. [< fr. aphone, cf. gr. aphonos < a – fără, phone – voce]. adjectivafon

AFÓN, -Ă, afoni, -e, adj. (Despre oameni) Bolnav de afonie. ♦ Care nu poate cânta corect, care n-are voce. ◊ Consoană afonă = consoană surdă. – Fr. aphone (< gr.). adjectivafon

*afón, -ă adj. (vgr. áphonos, d. a-, fără, și phoné, voce. V. telefon). Care n' are voce orĭ sunet. adjectivafon

afón adj. m., s. m., pl. afóni; adj. f., s. f. afónă, pl. afóne adjectivafon

afon a. care n´are voce. adjectivafon

AFÓN, -Ă, afoni, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care suferă de afonie. ♦ (Per­soană) care nu poate cânta corect, care nu are voce. 2. (Lingv.; la f.) (Consoană) surdă. – Din fr. aphone. adjectivafon

AFÓN, -Ă, afoni, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care și-a pierdut aproape cu totul vocea (din cauza unei boli), care abia mai poate articula. ◊ Care nu poate cînta corect, care n-are voce. 2. (În expr.) Consoană afonă = consoană surdă. v. s u r d. adjectivafon