AFLĂTÓR, -OÁRE, aflători, -oare, adj. Care (se) află, (se) găsește. ♦ (Substantivat, înv.) Inventator. – Din afla + suf. -(ă)tor. adjectiv aflător
aflătór, -oáre adj. Care află, descopere [!]. Care se află: Româniĭ aflătorĭ în Paris. adjectiv aflător
aflătór (a-flă-) (rar) adj. m., pl. aflătóri; f. sg. și pl. aflătoáre adjectiv aflător
aflător a. și m. 1. care află sau descopere: aflătorul tipografiei NEGR.; 2. care s’află (undeva). adjectiv aflător
AFLĂTÓR, -OÁRE, aflători, -oare, adj. (Învechit) 1. Care află, găsește, descoperă. De vreți să fim aflătoare, hai... să privim. ALECSANDRI, P. I 102. ◊ (Substantivat, învechit) Inventator. Astă... băutură... face nu mai puțină cinste aflătorului ei decît aflătorului tipografiei și a corăbieriei cu abur. NEGRUZZI, S. I 75. 2. Care se află, care se găsește undeva; prezent. adjectiv aflător
| aflător | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | aflător | aflătorul | aflătoare | aflătoarea |
| plural | aflători | aflătorii | aflătoare | aflătoarele | |
| genitiv-dativ | singular | aflător | aflătorului | aflătoare | aflătoarei |
| plural | aflători | aflătorilor | aflătoare | aflătoarelor | |