afirmativ definitie

AFIRMATÍV, -Ă adj. (op. negativ) Cu caracter de afirmație, care afirmă ceva; pozitiv. ♦ (Log.; despre judecăți) Care enunță apartenența însușirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect. [Cf. fr. affirmatif, lat. affirmativus]. adjectiv afirmativ

AFIRMATÍV, -Ă adj. (și adv.) care afirmă ceva; pozitiv. ◊ (log.; despre judecăți) care enunță aparența însușirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect. (< fr. affirmatif, lat. affirmativus) adjectiv afirmativ

AFIRMATÍV, -Ă, afirmativi, -e, adj. (Despre o enunțare) Care are un caracter de afirmare, un sens pozitiv; (despre judecăți) care conține o afirmație. ◊ Expr. În caz afirmativ = dacă se va întâmpla așa; în cazul când împrejurările sunt favorabile. – Fr. affirmatif (lat. lit. affirmativus). adjectiv afirmativ

*afirmatív, -ă adj. (lat. affirmativus). Care afirmă: propozițiune afirmativă, mod afirmativ. Adv. În mod afirmativ. adjectiv afirmativ

afirmatív adj. m., pl. afirmatívi; f. afirmatívă, pl. afirmatíve adjectiv afirmativ

afirmativ a. prin care se afirmă. ║ adv. în mod afirmativ. adjectiv afirmativ

AFIRMATÍV, -Ă, afirmativi, -e, adj. (Despre o enunțare, în opoziție cu n e g a t i v) Care are un caracter de afirmare, un sens pozitiv. ◊ Expr. În caz afirmativ = dacă se va întîmpla așa; în cazul cînd împrejurările sînt (sau vor fi) favorabile. ◊ Propoziție afirmativă = (în opoziție cu p r o p o z i ț i e n e g a t i v ă) propoziție în care subiectul săvîrșește acțiunea exprimată de predicat. « Copilul mănîncă mere » este o propoziție afirmativă. (Fil.; despre judecăți) Care conține o afirmare. adjectiv afirmativ