afirmare definitie
AFIRMÁRE s.f. Acțiunea de a (se) afirma. [< afirma]. substantiv feminin afirmare
AFIRMÁRE, afirmări, s. f. Acțiunea de a (se) afirma și rezultatul ei. substantiv feminin afirmare
afirmáre s. f., g.-d. art. afirmắrii; pl. afirmắri substantiv feminin afirmare
AFIRMÁRE, afirmări, s. f. Acțiunea de a (se) afirma și rezultatul ei. – V. afirma. substantiv feminin afirmare
AFIRMÁRE, afirmări, s. f. Acțiunea de a a f i r m a și rezultatul ei. substantiv feminin afirmare
*afirmațiune f. (lat. affirmátio, -ónis). Acțiunea de a afirma. – Și -áție și -áre. substantiv feminin afirmațiune
*afírm, a -á v. tr. (lat. affirmare, d. firmus, tare). Asigur, susțin că ceva e adevărat. V. refl. Mă arăt, mă fac cunoscut: s' a afirmat ca poet. verb tranzitiv afirm
AFIRMÁ vb. I. 1. tr. A spune, a susține ceva cu tărie, a declara categoric, ferm; a susține că ceva este adevărat. 2. refl. A se evidenția, a se remarca. [P.i. afirm. / < fr. affirmer, cf. lat. affirmare]. verb tranzitiv afirma
AFIRMÁ vb. I. tr. a susține, a declara categoric, ferm. II. refl. a se evidenția, a se face remarcat prin ceva. (< fr. affirmer, lat. affirmare) verb tranzitiv afirma
AFIRMÁ, afírm, vb. I. 1. Tranz. A susține (cu tărie), a declara (în mod ferm). 2. Refl. A se face remarcat, a se manifesta în chip deosebit. – Fr. affirmer (lat. lit. affirmare). verb tranzitiv afirma
afirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 afírmă verb tranzitiv afirma
afirmà v. 1. a asigura că un lucru este, a zice da; 2. a se arăta că are cutare talent sau cutare caracter: s’a afirmat ca poet. verb tranzitiv afirmà
AFIRMÁ, afírm, vb. I. 1. T r a n z. A susține cu tărie, a declara în mod ferm. [Lara] a fost mai vesel prin lume – afirmă unii. MACEDONSKI, O. I 266. ◊ (Uneori întărit prin complemente exprimînd voința, hotărîrea etc.) Forțele sociale principale din țara noastră – clasa muncitoare aliată cu țărănimea muncitoare – și-au afirmat hotărîrea de a nu mai permite niciodată claselor exploatatoare și exponenților lor de a lua parte la conducerea treburilor statului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 136. Toate popoarele iubitoare de pace își afirmă voința nestrămutată de a-și consacra toate forțele marii opere de construire a unei păci trainice în lume, triumfului politicii de colaborare internațională. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2656. 2. Refl. (Despre persoane) A ieși în evidență (dintre alții), a se face remarcat. El vrea să se afirme ca om de spirit, el vrea să dea reprezentație pentru publicul care e de față. VLAHUȚĂ, O. A. 437. ♦ (Despre noțiuni abstracte) A se manifesta în chip deosebit, a face să fie luat în considerare. În lupta pentru scoaterea la iveală și valorificarea a cît mai multe rezerve interne se afirmă viguros inițiativa creatoare a maselor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2689. verb tranzitiv afirma
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului afirmare
| afirmare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | afirmare | afirmarea |
| plural | afirmări | afirmările | |
| genitiv-dativ | singular | afirmări | afirmării |
| plural | afirmări | afirmărilor | |