Alege sensul dorit: afin -substantiv masculin afin -substantiv masculin și feminin

afin definitie

afín (-ni), s. m. – Arbust scund cu fructe comestibile. – Mr. afin. Lat. daphne, din gr. δάφνη „laur” (Herzog, RF, I, 99-104); cf. calabr. áfina „laur”. Aspectul ambelor plante prezintă o analogie. Iordan, ZRPh., LIV, 367, respinge acest etimon, pentru că nu este clară pierderea lui -d; însă cf. mr. și calabr., ceea ce demonstrează că fenomenul este deja romanic. După Pușcariu, Dacor., VIII, 103-5, și Scriban, etimonul ar fi lat. acinus „boabă”, contaminat cu daphne. Mag. áfonya nu este sursa cuvîntului rom., cum credea Cihac, II, 475, ci derivă de la acesta, ca și rut. (j)afini, jafyna, săs. afunje (Candrea, Elemente, 406). – Der. afină, s. f.; afinet (var. afinar, afiniș), s. n. (loc pe care cresc afini). substantiv masculinafin

ÁFIN1, afini, s. m. Arbust cu flori albe-verzui sau roșietice, cu fructe comestibile. (Vaccinium myrtillus). substantiv masculinafin

áfin1 (arbust) s. m., pl. áfini substantiv masculinafin

afín2 (rudă) s. m., pl. afíni substantiv masculinafin

áfin m. (d. afină). Un copăcel cu frunze verzĭ dințate, cu florĭ roșiatice, cu fructe negre albăstriĭ dulcĭ și cam acrișoare (vaccinium myrtillus). În Siberia se face din fructele luĭ un rachiu concentrat. În med. ele se recomandă contra diareiĭ, disenteriiĭ, scorbutuluĭ și vărsăriĭ de sînge. Din ele se fac și conserve și siropurĭ, ĭar cu sucu lor, roș închis, se colorează vinurile și stofele. substantiv masculinafin

afin m. tufă ale cării broboane, numite afine, sânt negre, acrișoare și foarte gustoase. (Vaccinium myrtillus). [Origină necunoscută]. substantiv masculinafin

AFIN1, afini, s. m. Arbust scund, foarte ramificat, cu frunze oval-alungite, cu flori de culoare roz-deschis și cu fructe comestibile, răspândit în regiunile de munte (Vaccinium myrtillus).Et. nec. substantiv masculinafin

AFÍN1, afini, s. m. Arbust cu flori albe-verzui sau roșiatice, care crește prin pădurile muntoase (Vaccinium myrtillus). Printre brazi, printre molifzi, printre afini și ienuperi, sui... pînă în vîrful muntelui. ODOBESCU, S. III 179. substantiv masculinafin

AFÍN, -Ă adj. Înrudit. // s.m. și f. Rudă prin alianță. [< lat. affinis]. substantiv masculin și femininafin

AFÍN, -Ă I. adj. înrudit. II. s. m. f. rudă prin alianță. (< lat. affinis) substantiv masculin și femininafin

AFÍN2, afini, s. m. (Jur.) Rudă prin alianță. – Lat. lit. affinis. substantiv masculin și femininafin

*afín, -ă adj. (lat. affínis, învecinat, d. finis, hotar. V. fine). Rudă pin [!] alianță. substantiv masculin și femininafin

AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aflată în raport juridic de afinitate (4). 2. Adj. Asemănător, înrudit în spirit. – din lat. affinis. substantiv masculin și femininafin

AFÍN2, afini, s. m. (Jur.) Rudă prin alianță. substantiv masculin și femininafin

afínă2 (rudă) s. f., g.-d. art. afínei; pl. afíne substantiv masculin și femininafină

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiafin

afin  substantiv masculin masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afin afinul afi afina
plural afini afinii afine afinele
genitiv-dativ singular afin afinului afine afinei
plural afini afinilor afine afinelor
afin  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afin afinul
plural afini afinii
genitiv-dativ singular afin afinului
plural afini afinilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z