adărâmá, adărâm, vb. tranz. – A dărâma, a răsturna, a doborî: „În spate mi s-o aruncat, / La pământ m-o adărâmat” (Memoria 2001: 45). – Lat. *deramare (de la ramus „ramură„), cu sensul inițial de „a rupe crengile de pe un trunchi; a doborî fructele din pom, pentru a fi culese” (DER) + a protetic. temporaradărâma