advon definitie

ADVÓN, advoane, s. n. Tinda sau pridvorul bisericii în care stau femeile, numit și nartecă: în advoanele acestor două biserici. (Dicționarul universal al limbei române, 1922) substantiv neutruadvon

ADVÓN, advoane, s. n. Tinda dinăuntru a unei biserici creștine. [Pl. și: advonuri] – Cf. amvon. substantiv neutruadvon

advon, V. anvon. substantiv neutruadvon

anvón n., pl. oane și urĭ (ngr. ánvon, vgr. ámbon, d. anabaíno, mă suĭ; vsl. amŭvonŭ, amŭbonŭ). Tribuna de pe care se predică în biserică. – Și advón (Od.). Greșit scris amvon. Vechĭ și ambón (după vsl.). substantiv neutruanvon

advón s. n., pl. advoáne/advónuri substantiv neutruadvon

advon n. tinda sau pridvorul bisericii în care stau femeile, numit și nartecă: în advoanele acestor două biserici. OD. [Origină necunoscută]. substantiv neutruadvon

ADVÓN, advonuri s. n. Tinda dinăuntru a unei biserici creștine. – V. amvon. substantiv neutruadvon

ADVÓN, advonuri, s. n. Tinda dinăuntru a unei biserici creștine. Două corpuri principale: în față, un... advon pătrat, și din dosu-i un atrium. ODOBESCU, S. I 389. substantiv neutruadvon