adus definitie

adúc, adús, a aduce v. tr. (lat. addúco, -dúcere; it. addurre, pv. vfr. aduire, sp. aducir, pg. adduzir. – Imper. ádă și adú: adu-țĭ [VR. 1925,7,34]. V. duc). Duc (considerîndu-mă pe mine ca centru saŭ locu despre care vorbesc): a aduce apă în casă, pîne [!] copiilor, o scrisoare, o veste. Fac să vie: l-am adus acasă. Produc, fac: pomu aduce roade, munca aduce câștig. Pricinuiesc, fac: ploaĭa a adus marĭ pagube. Îndoĭesc, întorc (Rar): a adus copacu cu vîrfu' n jos. Fig. Fac să ajungă: aicĭ l-a adus beția. V. intr. Semăn puțin: copilu aduce cu tată-su. Aduc la îndeplinire, îndeplinesc. Aduc la cunoștință, comunic, spun. Aduc laude, laud. Aduc aminte, V. aminte. Prov. Nu aduce anu ce aduce ceasu. Vorba dulce mult aduce. verb tranzitivaduc

ADÚCE, adúc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). M-am dus, am căutat în glugă si am adus cavalul. SADOVEANU, N. F. 18. Venise fata de-mpărat Cu alte fete, pe-nserat, S-aducă apă din izvor. COȘBUC, P. I 280. Da de prînz Ce mi-ai adus ? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 271. ◊ (Cu privire la ființe) Ca să scapi de pedeapsă, alt chip nu e decît să te duci să-mi aduci pe fata lui Verdeș-împărat. ISPIRESCU, L. 42. Cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măria-ta? NEGRUZZI, S. I 140. ◊ F i g. Nu știu însă cum și ce fel ne aduse vorba a pomeni despre grauri. ODOBESCU, S. III 23. ◊ E x p r. Ce vînt te-aduce? se spune celui care vine pe neașteptate. Da ce vînt te-o adus pe la noi, soro dragă? ALECSANDRI, T. I 123. ♦ (La imper.) Dă-mi! (În forma regională adă) Adă la mine cele trei smicele de măr dulce! CREANGĂ, P. 273. O slugă... a adus acest bilet. – Adă, am zis. NEGRUZZI, S. I 53. 2. Tranz. A apropia (ceva) de sine sau de o parte a trupului său. De-abia putu aduce puțin mîna spre gură. CREANGĂ, P. 15. ♦ A da (unui lucru) o anumită mișcare sau direcție. Aduse paloșul cam pieziș și-i reteză capul. ISPIRESCU, L. 28. Miu Zglobiul Bine-l aducea, Cu sete-l trîntea. TEODORESCU, P. P. 499. ♦ E x p r. A o aduce (bine) din condei sau a o aduce bine = a-și potrivi vorbele cu dibăcie, pentru a atinge scopul urmărit. A aduce vorba (de sau despre ceva) = a îndrepta vorbirea asupra unui obiect, a pomeni despre.. Dacă se adunară la un loc, aduseră vorba iarăși despre broasca fratelui lor. ISPIRESCU, L. 36. 3. Tranz. A produce, a crea, a da naștere, a pricinui. A aduce beneficii. ◊ Omul neînvățat e ca un copac neîngrijit, care nici o roadă nu aduce. NEGRUZZI, S. I 8. Vița ce n-aduce rod se taie. Usturoiul, cînd îl strivești, lacrimi îți aduce. ◊ E x p r. Ce-i aduce? = ce-i folosește? ce-i pasă ? ce-l importă ? De-oi petrece-ncă cu mițe și cu pureci și cu luna, Ori de nu – cui ce-i aduce? EMINESCU, N. 44. 4. T r a n z. A face să ajungă (într-o anumită stare, într-o anumită situație). Iată în ce stare m-ai adus! NEGRUZZI, S. I 19. ◊ E x p r. A aduce (pe cineva) la realitate = a face (pe cineva) să înțeleagă o anumită situație, să vadă un lucru sub aspectul lui real. Vartolomeu Diaconu încercă să-și aducă fata la realitate, de la distanță, cu tot soiul de schime elocvente, încruntîndu-se și făcîndu-i semn să înceteze. C. PETRESCU, A. 286. A aduce (pe cineva) la sapă de lemn v. sapă. A aduce pe (sau la) brazdă (bună) v. b r a z d ă. ◊ (În legătură cu substantive abstracte introduse prin prep. «la », exprimă acțiunea corespunzătoare sensului substantivului) Am adus la îndeplinire ordinul. ◊ M-a trimis... să aduc la cunoștința măriei-voastre că el, cică, poate să vă facă podul.. CREANGĂ, P. 80. 5. I n t r a n z. (Urmat de determinări introduse prin. prep. « cu ») A semăna (cu cineva sau cu ceva). Ai! ce mai cal! Al meu, tăiat din lemn de corn... Nici pe departe n-aducea cu-acela [al copiilor de bogătași]. BENIUC, V. 36. [Părintele Palamon] aduce puțin și cu poetul Costache Conachi. IBRĂILEANU, A. 129. Apoi mă mieram eu de ce vorbești așa de bine moldovenește și aduci la mers cu de-a noastre. CREANGĂ, P. 129. Aducea de departe cu un amic al maiorului. ALECSANDRI, T. I 352. 6. Refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a-și aminti, v. aminte. – Forme gramaticale: imper. ádu și (regional) ádă, perf. s. adusei, part. adus. verb tranzitivaduce

adúce (adúc, adús), vb. – 1. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva. – 2. A produce, a da randament. 3. A încovoia, a arcui, a îndoi. 4. A se asemăna. – Mr. aduc (adușu, aduțire), megl. duc (duși), istr. aducu. < Lat. addūcĕre (Pușcariu 28; Candrea-Dens., 518; REW 160; DAR); cf. it. addurre, v. fr. aduir, cat. adur, sp. aducir, v. port. aduzir. Cf. duce. Der. aducător, adj. (care aduce, econom, păstrător); aducătoare, s. f. (înv., targă); aducătură, s. f. (înv., vrajă, magie); adus, s. n. (acțiunea de a aduce, aducere); adusătură, s. f. (contagiere). verb tranzitivaduce

ADÚCE, adúc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. ♦ (La imperativ) Dă-mi! 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. Aduce puțin mâna spre gură (CREANGĂ). ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a-și potrivi vorbele cu dibăcie. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a crea; a pricinui. Un copac neîngrijit nici o roadă nu aduce (NEGRUZZI). 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a face ca mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; fig. a uniformiza. 5. Intranz. A semăna cu cineva sau cu ceva. Aducea de departe cu un amic al maiorului (ALECSANDRI). 6. Tranz. și refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a-și aminti. – Lat. adducere. verb tranzitivaduce

adúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adúc, 1 pl. adúcem, 2 pl. adúceți, imperf. 3 sg. aduceá, perf. s. 1 sg. aduséi, 1 pl. adúserăm; imper. 2 sg. ádu (și: ád-o), neg. nu adúce, 2 pl. adúceți; ger. aducấnd; part. adús verb tranzitivaduce

aduce v. 1. a duce la cineva: sluga aduse o trăsură; 2. a produce, a raporta (folos sau pagubă); nu aduce anul, ce aduce ceasul; 3. a pricinui: a aduce bucurie părinților; a aduce vorba, a se exprima; 4. a încovoia, a învârti (de sus în jos): când aducea fata paloșul ISP.; 5. a-și aduce cu cineva, a se asemăna întru câtva: acest copil își aduce cu tat'său; 6. a aduce la împlinire, a executa. [Lat. ADDUCERE]. verb tranzitivaduce

ADÚCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vânt te-aduce ? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibăcie; a se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație, stare. 5. Intranz. A semăna întrucâtva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. și refl. (în loc. vb.) A(-și) aduce aminte = a(-și) aminti. – Lat. adducere. verb tranzitivaduce

adúce amínte (a ~) loc. vb. v. adúce verb tranzitivaduceaminte

aduce aminte v. 1. a pune în mintea cuiva, a aminti; 2. a-și pune iar în minte, a-i reveni în memorie. verb tranzitivaduceaminte

a aduce la sapă de lemn expr. a ruina, a distruge din punct de vedere financiar verb tranzitivaaducelasapădelemn

a o aduce bine din condei expr. 1. a se exprima cu ușurință în vorbire sau în scris 2. a se dovedi abil / diplomat într-o anumită împrejurare verb tranzitivaoaducebinedincondei

a o aduce pe după piersic expr. (pop.) a spune (ceva) pe ocolite; a se eschiva, a căuta subterfugii verb tranzitivaoaducepedupăpiersic