reduceri si promotii 2018
Definitie adiere - ce inseamna adiere - Dex Online

adiere definitie

ADIÉRE, adieri, s. f. Suflare lină (de vânt). – V. adia. substantiv feminin adiere

adiére f. Vînticel, vînt care adie. substantiv feminin adiere

adiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. adiérii; pl. adiéri substantiv feminin adiere

adiere f. suflare lină, vântișor: nici o mișcare ’n frunze și nici o adiere AL. substantiv feminin adiere

ADIÉRE, adieri, s. f. Suflare lină (de vânt); abur, abureală. [Pr.: -di-e-] – V. adia. substantiv feminin adiere

ADIÉRE, adieri, s. f. (Adesea determinat prin «de vînt ») Suflare lină; boare. O adiere trecu printre trandafiri și prin zvonul cișmelei. SADOVEANU, Z. C. 287. În dulcele suspin al adierii se legănau salcîmii primăverii. CERNA. P. 149. Nici un zgomot, nici o mișcare, nici o adiere de vînt nu se simte. VLAHUȚĂ, O. A. II 125. Chiar pe această zăpadă ce se topește acum subt adierea încropită a zefirului primăvăratic. ODOBESCU, S. III 41. ◊ F i g. Un tablou șters, o adiere de bucium, o lacrimă și un gest al mamei... toate se trezesc la mișcarea melodică a acestui prietin [vîntul]. SADOVEANU, N. F. 25. ◊ F i g. Undă ușoară. Spre seară veneau miresmele grădinii în adieri ușoare. SADOVEANU, O. IV 31. - Pronunțat: -di-e-. substantiv feminin adiere

ADIÁ, adíi, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt, la pers. 3) A sufla lin, ușor; (despre miros) a veni în unde ușoare. ♦ Tranz. A murmura, a șopti. 2. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 3. Intranz. (Reg.) A clătina, a mișca. – Lat. *adiliare (< ilia „pânză”). verb tranzitiv adia

adià v. a sufla lin, a bate încetișor: zefirii ce adie cânturi dulci ca un fior EM. [Origină necunoscută]. verb tranzitiv adià

ADIÁ, adíi, vb. I. 1. I n t r a n z. (Despre vînt) A sufla lin, ușor. Soarele se stingea în pîclele vinete ale munților depărtați; o boare răcoroasă începu să adie, tufișurile murmurau în jur. SADOVEANU, O. I 16. Frumoasă ești, pădurea mea, Cînd umbra-i încă rară Și printre crengi adie-abia Un vînt de primăvară. TOPIRCEANU, B. 8. Un vînt ușor și somnoros adie Și-n codru prinde frunza să se miște... IOSIF, P. 30. Adie boarea dulce din verzile cîmpii. ALECSANDRI, P. III 449. ◊ F i g. Un cînt adie-n stepele rusești Și vîntul peste lume-i poartă zvonul. POEZ. N. 16. Concertul de Mozart în re în juru-ți adie. BANUȘ, B. 81. ♦ (Despre un miros) A veni în unde ușoare (ca adus de vînt). Parcă adie vie mirozna peliniței, izul dulceag, adormitor, al finului cu sulfină. CAMILAR, TEM. 13. Toți merii grădinilor erau înfloriți și adia dintr-acolo... o mireasmă dulce. SADOVEANU, N. F. 38. Adie de la el un miros ușor de urdă. SADOVEANU, N. F. 13. ◊ T r a n z. (Poetic) A murmura, a îngîna, a șopti. Auzi prin aerul nopții tremurând notele dulci ale unui claviriu și un tînăr și tremurători glas de copilă adiind o rugăciune ușoară. EMINESCU, N. 46. 2. Tr a n z. (Regional) A mîngîia (printr-o atingere ușoară). Oftă amar... și adia pre copil pe cap. RETEGANUL, P. II 38. ♦ A atinge ușor. Dă să se scoale și, ca să se poată ridica mai repede, adie un scaun cu degetul; atunci toate curțile țîuiesc și degetul îi rămase întraurit. RETEGANUL, P. V 17. 3. I n t r a n z. (Regional) A clătina, a mișca. [Cu sabia] c-adia Și amenința. TEODORESCU, P. P. 36. Nici moartă, nici vie, Numai din coadă adie (Cîntarul). GOROVEI, C. 59. – Pronunțat: -di-a. – Pers. 3 sg. și: (1) adiază (HASDEU, R V. 158). verb tranzitiv adia

adíĭ și (Trans. vest) adúĭ, a aduĭa v. intr. ob. la pers. III (bg. duie, adie; sîrb. dujem, duti, nsl. dijem, diti, a adia. – Să adie, adiind. Bern. 1, 236). Vîntu adie, aburește, bate lin (ca zéfiru). Rar. Mișc. puțin, bleștesc: Nicĭ moartă, nicĭ vie, numaĭ din coadă adie (ghicitoarea balanțeĭ). Agit, clatin: cu sabia adia și amenința (Teod.). V. tr. Ating ușor: adie un scaun cu degetu, și degetu rămîne întraurit (Ret.). Apuc alene: leneșu adia niște paĭe ca să acopere șopronu. verb tranzitiv adiĭ

adiá (-iéz, -át), vb.1. (Despre vînt) A sufla ușor. – 2. A clătina, a tremura, a mișca ușor. – 3. A mîngîia, a netezi. – Mr. adil’u „respir”. < Lat. ădŏlĕre „a transforma în aburi, a evapora”, prin intermediul unei forme vulg. *ădŏliāre; cf. ădolĕscĕre „a transforma în vapori” sau „a degaja, a emana”. Reducerea *aduia › adia pare dificilă (motiv pentru care Rosetti, I, 159 respinge acest etimon); însă cf. baiur › baier. Pentru sensul 3, cf. fr. flatter, din lat. flare. Etimonul *adūliāre a mai fost propus (DAR; REW 204 a), dar considerat ca der. vulg. de la adūlāre „a adula”, ceea ce presupune că sensul 3 este cel primitiv (cf. împotriva acestei păreri Graur, BL, V, 86). Este puțin probabilă ipoteza lui Candrea, Conv. lit., XXXIX, 119 (cf. Candrea-Dens., 817; Pascu, I, 102), dintr-un lat. *adiliāre, de la ilia; și cu atît mai puțin cea a provenienței din halare sau anhelare (Giuglea, LL, II, 39); din pol. odwiać „a sufla” (Cihac, II, 1); sau din sb. dujem, bg. dujă „a sufla” (Scriban), care pare a proveni din rom. verb tranzitiv adia

adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind) verb tranzitiv adia

ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a mur­mura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. verb tranzitiv adia

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului adiere

adiere   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular adiere adierea
plural adieri adierile
genitiv-dativ singular adieri adierii
plural adieri adierilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z