adămánă f., pl. e (ung. adomány, donațiune. V. ademenesc). Vechĭ. Azĭ Trans. Maram. Camătă. Dobîndă. Lăcomie. – Și ademană, mită. substantiv femininadămană
ADEMANĂ s.f. (Trans. SV) Camătă, dobîndă. Nu aduna cu păcătoșii sufletul mieu și cu bărbații încruntători viiața mea, întru a carora mîni iaste păcat și direapta lor plină-i de ademană [marg. de mită]. PS. 1651, 60v. Etimologie: magh. adomány. Cf. aslam, mîzdă, ujurie. substantiv femininademană
ademení (ademenésc, ademenít), vb. – 1. A înșela. – 2. A ispiti, a tenta. < Mag. adomany „corupere, mită”, de unde în Trans. de N. adămană „ademenire” (DAR). În vechime considerat drept dacic (Hasdeu, Col. Traian, 1874, p. 102) sau der. de la momi (Cihac, II, 202). Der. ademeneală, s. f. (ademenire); ademenitor, adj. (seducător, ispititor). verb tranzitivademeni
ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. ♦ A seduce. 2. Refl. (Rar) A se liniști pe sine însuși; a se amăgi, a se înșela. 3. Refl. (Rar) A se încânta, a se minuna. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Comp. magh. adomány. verb tranzitivademeni
ademenì v. 1. a atrage: averea ademenește pe om; 2. a amăgi, a înșela: puse să-l ademenească. [Vechiu-rom.: ademană, dar = ung. ADOMÀNY]. verb tranzitivademenì
ADEMINÍ vb. IV v. ademeni. verb tranzitivademini
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă verb tranzitivademeni
ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. adomány. verb tranzitivademeni
ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. T r a n z. A atrage, a ispiti, a momi. Își rup pe degeaba lăutarii bojocii, s-ademenească lumea. Se duc... toți la altă mustărie. PAS, Z. I 172. Căutătura cea blajină a fetei celei mici îl ademenise. ISPIRESCU, L. 234. Te ademenise numai cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574. ◊ A seduce. 2. Refl. (Rar, atestat în forma regională adimeni) A se liniști pe sine însuși, a se amăgi, a se înșela. Iară împăratul... curmindu-și plînsul... singur în gîndul său se adimeni. DELAVRANCEA, S. 85. 3. Refl. (Neobișnuit, atestat în forma adimeni) A se minuna, a se încînta. Oricine-n cale ne-ntilnea... Stătea pe loc, s-adimenea, Cuprins de admirare. ALECSANDRI, P. A. 204. - Variante: (regional) ademiní (SBIERA, P. 246), adimení (ODOBESCU, S. I 80, NEGRUZZI, S. I 19) vb. VI. verb tranzitivademeni
adămănésc v. tr. (d. adămană). Trans. Ademenesc. Maram. Împrumut cu dobîndă, înșel. verb tranzitivadămănesc
ademenésc v. tr. (din adămănesc). Atrag pin [!] vorbe, banĭ, frumuseță [!] ș. a.: un surîs ademenitor, o grădină ademenitoare. V. refl. Mă simt atras: stătea pe loc, s' ademenea cuprins de admirație (Al.). – Și adimenesc. La Ret. tudumănesc (care poate fi infl. de tumănesc). verb tranzitivademenesc
ademeni verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)ademeni | ademenire | ademenit | ademenind | singular | plural | ||
ademenind | ademeniți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | ademenesc | (să)ademenesc | ademeneam | ademenii | ademenisem | |
a II-a (tu) | ademenești | (să)ademenești | ademeneai | ademeniși | ademeniseși | ||
a III-a (el, ea) | ademenește | (să)ademeneai | ademenea | ademeni | ademenise | ||
plural | I (noi) | ademenim | (să)ademenim | ademeneam | ademenirăm | ademeniserăm | |
a II-a (voi) | ademeniți | (să)ademeniți | ademeneați | ademenirăți | ademeniserăți | ||
a III-a (ei, ele) | ademenesc | (să)ademenească | ademeneau | ademeniră | ademeniseră |