ademeni definitie

credit rapid online ifn

adămánă f., pl. e (ung. adomány, donațiune. V. ademenesc). Vechĭ. Azĭ Trans. Maram. Camătă. Dobîndă. Lăcomie. – Și ademană, mită. substantiv femininadămană

ademánă, V. adămană. substantiv femininademană

credit rapid online ifn

ADEMANĂ s.f. (Trans. SV) Camătă, dobîndă. Nu aduna cu păcătoșii sufletul mieu și cu bărbații încruntători viiața mea, întru a carora mîni iaste păcat și direapta lor plină-i de ademană [marg. de mită]. PS. 1651, 60v. Etimologie: magh. adomány. Cf. aslam, mîzdă, ujurie. substantiv femininademană

ademení (ademenésc, ademenít), vb.1. A înșela. – 2. A ispiti, a tenta. < Mag. adomany „corupere, mită”, de unde în Trans. de N. adămană „ademenire” (DAR). În vechime considerat drept dacic (Hasdeu, Col. Traian, 1874, p. 102) sau der. de la momi (Cihac, II, 202). Der. ademeneală, s. f. (ademenire); ademenitor, adj. (seducător, ispititor). verb tranzitivademeni

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. ♦ A seduce. 2. Refl. (Rar) A se liniști pe sine însuși; a se amăgi, a se înșela. 3. Refl. (Rar) A se încânta, a se minuna. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Comp. magh. adomány. verb tranzitivademeni

ademenì v. 1. a atrage: averea ademenește pe om; 2. a amăgi, a înșela: puse să-l ademenească. [Vechiu-rom.: ademană, dar = ung. ADOMÀNY]. verb tranzitivademenì

ADEMINÍ vb. IV v. ademeni. verb tranzitivademini

ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă verb tranzitivademeni

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. adomány. verb tranzitivademeni

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. T r a n z. A atrage, a ispiti, a momi. Își rup pe degeaba lăutarii bojocii, s-ademenească lumea. Se duc... toți la altă mustărie. PAS, Z. I 172. Căutătura cea blajină a fetei celei mici îl ademenise. ISPIRESCU, L. 234. Te ademenise numai cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574. ◊ A seduce. 2. Refl. (Rar, atestat în forma regională adimeni) A se liniști pe sine însuși, a se amăgi, a se înșela. Iară împăratul... curmindu-și plînsul... singur în gîndul său se adimeni. DELAVRANCEA, S. 85. 3. Refl. (Neobișnuit, atestat în forma adimeni) A se minuna, a se încînta. Oricine-n cale ne-ntilnea... Stătea pe loc, s-adimenea, Cuprins de admirare. ALECSANDRI, P. A. 204. - Variante: (regional) ademiní (SBIERA, P. 246), adimení (ODOBESCU, S. I 80, NEGRUZZI, S. I 19) vb. VI. verb tranzitivademeni

adămănésc v. tr. (d. adămană). Trans. Ademenesc. Maram. Împrumut cu dobîndă, înșel. verb tranzitivadămănesc

ademenésc v. tr. (din adămănesc). Atrag pin [!] vorbe, banĭ, frumuseță [!] ș. a.: un surîs ademenitor, o grădină ademenitoare. V. refl. Mă simt atras: stătea pe loc, s' ademenea cuprins de admirație (Al.). – Și adimenesc. La Ret. tudumănesc (care poate fi infl. de tumănesc). verb tranzitivademenesc

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluiademeni

ademeni  verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)ademeni ademenire ademenit ademenind singular plural
ademenind ademeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ademenesc (să)ademenesc ademeneam ademenii ademenisem
a II-a (tu) ademenești (să)ademenești ademeneai ademeniși ademeniseși
a III-a (el, ea) ademenește (să)ademeneai ademenea ademeni ademenise
plural I (noi) ademenim (să)ademenim ademeneam ademenirăm ademeniserăm
a II-a (voi) ademeniți (să)ademeniți ademeneați ademenirăți ademeniserăți
a III-a (ei, ele) ademenesc (să)ademenească ademeneau ademeni ademeniseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z