adaoge definitie

adáug, a adăuga și (est) -gésc, a adăugi și (vechĭ) a adáuge, part. adáus v. tr. (lat. adaugére, pop. adáugere, part. adauctum, id., d. augére, a mări. V. augment). Pun ceva pe lîngă altu saŭ altele: a adăuga un franc la sută, sare ciorbei. Fig. Maĭ spun ceva: nu maĭ adaug nimic la cele spuse. Vechĭ. Măresc, sporesc: a adăuga banii, averea. Încarc la plata biruluĭ: să n' aibă voĭe a-ĭ scădea, nicĭ a-ĭ adăugi. L-a adăugat cu pîra, l-a încărcat cu pîra. I-a adăugit pîntecele, a lăsat-o gravidă. V. refl. Vechĭ. Cresc, sporesc: apa, patima, suspinu se adaoge [!]. Mă unesc. Trans. Mă recăsătorec. Mă înmulțesc: păcătoșiĭ se adaug [!]. Mă compar, mă asemăn (Cor.). Mă adaug la masa cuĭva, mă pun la masa luĭ. V. intr. Boala adăogea, se agrava. – Forme vechĭ: adao-: să-și adaogă, Domnu să vă adaogă, se va adaoge, va adaoga, va adaogi, aŭ adaoș (adăuga), îl adaoseră (adăugără). verb tranzitivadaug

ADÁOGE vb. III. v. adăuga. verb tranzitivadaoge

adaoge (adăoga, adăogi) v. 1. a mai pune ceva lângă altele; 2. a mai da, a mai spune. [Lat. ADAUGERE]. verb tranzitivadaoge

ADÁOGE vb. III v. adăuga. verb tranzitivadaoge

ADAÓGE vb. III v. adăuga. verb tranzitivadaoge

ADĂOGÁ vb. I. v. adăuga. verb tranzitivadăoga

adaoge (adăoga, adăogi) v. 1. a mai pune ceva lângă altele; 2. a mai da, a mai spune. [Lat. ADAUGERE]. verb tranzitivadaoge

ADĂOGÁ vb. I v. adăuga. verb tranzitivadăoga

ADĂOGÍ vb. IV. v. adăuga. verb tranzitivadăogi

adaoge (adăoga, adăogi) v. 1. a mai pune ceva lângă altele; 2. a mai da, a mai spune. [Lat. ADAUGERE]. verb tranzitivadaoge

ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. verb tranzitivadăuga

ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. verb tranzitivadăuga

ADĂOGÍ vb. IV v. adăuga. verb tranzitivadăogi

ADĂOGÍ vb. IV v. adăuga. verb tranzitivadăogi

ADĂOGÍ vb. I v. adăuga. verb tranzitivadăogi

adăogá (-áog, -át), vb. – A mai pune peste, a da în plus, a spori. – Var.adaoge, adăuga, adăugi. Mr. adavgu (adapșu, adăvgat), megl. daug (dauș). < Lat. adaugĕre, care s-a păstrat numai în rom. (Pușcariu 10; Candrea-Dens., 16; REW 149; DAR); cf. v. fr. aoire, v. prov. azaut. Ca și în alte cazuri, -ĕre trecuse la -ēre din lat. vulg. Forma adaugere este vie încă în rom., dar astăzi se preferă forma de conjug. I. Totuși, aceasta din urmă este relativ recentă, și DAR (1913) nu o admite. În sfîrșit, există ca arhaism și o formă adaptată la conj. IV, a adăugi. Oscilația între cele trei conjug. posibile a înmulțit curios formele verbale, mai ales la perf. simplu (eu adăosei, adăusei, adăugii, adăogai, adăugai) și la part. trecut (adaos, adaus, adăogit, adăugit, adăogat, adăugat). În toate cazurile, este de preferat tipul de conj. I. Der. adaos, adj. (adăugat); adaos, s. n. (adăugare, supliment); adăoșag, s. n. (suprataxă, contribuție adițională, desființată în Mold. în 1741; adăosătură, s. f. (adăugare). verb tranzitivadăoga

ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. verb tranzitivadăuga