reduceri si promotii 2018
Definitie adânci - ce inseamna adânci - Dex Online

adânci definitie

adấnc2 s. n., pl. adấncuri adjectiv adânc

ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc.Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. adjectiv adânc

ADÎ́NC2, -Ă, adînci, adj. I. 1. (Despre cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de deschizătură, de gură. Bubuie văile adîncile. BENIUC, V. 109. Ajunseră în capul unei văgăuni largi și adînci, crăpată peste maturi de scurgerea apelor. PREDA, Î. 137. Cheia [se află) în buzunarul adînc de la rochia țîțacăi. SADOVEANU, N. F. 23. ◊ (Despre ape, considerînd distanța dintre fund și suprafață) Din balta lui Iftode se trage spre Moldova un cot nu tocmai adînc. SADOVEANU, N. F. 29. Apele line sînt adînci (= oamenii liniștiți în aparență ascund adesea porniri sau însușiri nebănuite). ◊ F i g. Luna limpede înflorea ca o față de aur pe săninul adînc al ceriului. EMINESCU, N. 29. O, tu umbră pieritoare, cu adîncii, triștii ochi! EMINESCU, O. I 80. ◊ (Adverbial) Fata-i întinse mînile și se priviră adînc în luminile ochilor, pe cînd muzica adia. SADOVEANU, O. IV 95. Ochii mari și minunați Lucesc adînc, himeric. EMINESCU, O. I 172. ◊ (Urmat de determinări care indică o măsură) Cum ajung în pădure, sapă o groapă adîncă de un stat de om. CREANGĂ, P. 224. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) pînă la adînci bătrînețe = (a trăi etc.) pînă la o vîrstă înaintată, la care cu greu ajunge cineva. Țineți minte cuvintele lui Ștefan, care v-a fost baci pînă la adînci bătrînețe. DELAVRANCEA, A. 122. Au trăit... veseli și fericiți... pînă la adinei bătrînețe. CARAGIALE, O. III 85. ♦ (Despre diferite materii formînd un strat orizontal) Gros. Huma udă... nu era mai adîncă de două-trei capete. DUMITRIU, B. F. 63. 2. Care se află sau se întinde departe în (sau spre) interior. Strat adînc. Rădăcină adîncă. ◊ (Adverbial) Mai adînc nu pătrunseră ploile. DUMITRIU, B. F. 63. ◊ F i g. [Luceafărul] o urma adînc în vis. De suflet să se prindă. EMINESCU, O. I 168. ♦ Care se întinde departe (în linie orizontală). Pedestrimea... se rinduia în « falange >> sau «gloate adînci >>. BĂLCESCU, O. I 26. ♦ Greu de străbătut, des, compact. Sub adîncul frunziș al codrului stă pitit vînătorul. ODOBESCU, S. III 35. ♦ Care vine sau pare că vine din interior; profund. Scoteam cîte-un suspin adînc din piepturile noastre. CREANGĂ, A. 124. ◊ (Adverbial) Se sprijini pe speteaza fotoliului și răsuflă adînc. DUMITRIU, B. F. 93. Arendașul suspină adînc. REBREANU, R. I 168. Răsuflă adînc de oboseală. CARAGIALE, O. III 52. ♦ Întins, vast. Și clocotesc și hohotesc Păduri adînci. IOSIF, PATR. 67. 3. (Despre mișcări, în special despre plecăciuni, saluturi) Făcut prin înclinarea corpului (aproape) pînă jos. Apoi vesel se-nturna, La sultan de se-nchina Cu adîncă temenea. ALECSANDRI, P. P. 108. 4. (Despre voce, ton, timbru) Jos, profund, grav. Cu glas adînc, cu graiul de Sibile, Rostește lin, în clipe cadențate: Nu-nvie morții – e-n zadar, copile! EMINESCU, O. I 202 ◊ (Adverbial) Încet, adînc răsună cântările de clerici. EMINESCU, O. I 88. ♦ (Despre culori) Intens. Cerul e de un albastru adînc. ◊ (Adverbial) În aer era aur și-n grădine miros și-o umbră adînc-viorie. EMINESCU, N. 57. II. F i g. 1. (Despre noțiuni abstracte; în opoziție cu superficial) Care ține de esența lucrurilor, care pătrunde în fondul, în miezul lucrurilor; temeinic, profund. Convingerea adîncă de venirea unor vremuri mai bune nu l-a părăsit... niciodată [pe Beldiceanu]. IONESCU- RION, C. 127. Gîndesc la adînca erudiție a acestui dascăl. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ (Adverbial) Ideologia marxist-leninistă pătrunde tot mai adînc și mai larg in mase. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 2/4. 2. (Cu nuanță intensivă) Desăvîrșit, deplin, total, intens; profund. O liniște adîncă domnea în pădure. SADOVEANU, O. VII 37. O noapte cumplită și-adîncă se varsă de sus. COȘBUC, P. I 294. Începu să miște și să se scoale ca dintr-un somn adînc. ISPIRESCU, L. 103. V-ați stins într-o clipală ca stele trecătoare Ce las-un întuneric adînc în urma lor. ALECSANDRI, P. A. 62. ◊ (Adverbial) Pentru tăria paginilor tale Izbind în coasta veacului apus, Și pentru adevărul ce l-ai spus – Adînc îți mulțumim, Caragiale. CASSIAN, H. 77. Tu nici nu știi a ta apropiere Cum inima-mi de-adînc o liniștește. EMINESCU, O. I 120. 3. (Neobișnuit, despre noțiuni de timp) Tîrziu. Era în ceasul adînc de după miezul nopții. CAMILAR, TEM. 130. – Pl. f. și: (învechit) adînce (EMINESCU, L. P. 180). adjectiv adînc

adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci adjectiv adânc

adînc (-că), adj. – Profund. – Mr. adîncu, megl. dăncá (‹ adîncat). < Lat. ăduncus „concav” (Pușcariu 25; Candrea-Dens., 17; Tiktin), cf. sp. adunco. Se pleacă în general de la var. vulg. ădancus (REW 144; DAR; Rosetti, I, 161), pentru a se explica apariția lui î; Candrea-Dens. o explică prin formele în care u era aton. Fără să fie imposibile, ambele supoziții sînt inutile, căci rezultatul lui ăduncus este normal să fie adînc, cf. longolîngă, suntsînt. Adînc, s. n. (adîncime); adînca (var. adînci), vb. (a adînci); adîncătură, s. f. (adîncitură); adîncime, s. f.; adîncit, adj. (înfundat; îngrijorat; dus pe gînduri). Adînca, vb., înv., a fost înlocuit prin adînci, datorită conjug. incoative, care pare cea mai adecvată sensului lui adîncesc. adjectiv adînc

ADẤNC2, -Ă, adânci, adj., I. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ◊ Fig. (Adverbial) A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. Pădure adâncă ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Adâncul frunziș al codrului (ODOBESCU). ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior; profund. Suspin adânc. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea profundă a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Jos, grav. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund. Adânca erudiție a acestui dascăl (NEGRUZZI). 2. Desăvârșit, deplin, total, nemărginit. O liniște adâncă domnea în pădure (SADOVEANU). – Lat. aduncus. adjectiv adânc

1) adî́nc, -ă adj., pl. f. ĭ (lat. aduncus, încovoĭat, d. uncus, cîrlig). Cu fundu depărtat de suprafață, de margine, de intrare (profund): apă, fîntînă, pădure adîncă. Care pătrunde adînc: rană adîncă. Fig. Mare, intens: noapte, durere, ignoranță, liniște adîncă. Greŭ de pătruns: mister adînc. Foarte pătrunzător: ochĭ, spirit, cugetător, politic adînc. Închinăciune adîncă, făcută închinîndu-te foarte jos. Adîncĭ bătrînețe, lungĭ bătrînețe. S. m. Adîncime, fund: În adîncu mărilor, codrilor. Fig. A dori din adîncu sufletuluĭ, a suspina din adîncu inimiĭ. La adînc, unde e apa adîncă, la larg, în largu apeĭ, departe de mal. Adv. Pînă în adînc: cuțitu a pătruns adînc, adînc întristat. adjectiv adînc

adânc a. 1. arată volumul unei deschizături de sus până jos: groapă adâncă; fig. adânci bătrânețe; 2. ce se pleacă prea jos: adâncă închinăciune; 3. ce s’ascunde într’o înfundătură: locaș adânc; 4. anevoie de pătruns (propriu și figurat): întuneric adânc, cugetare adâncă. [Lat. ADUNCUS, încovoiat, de unde idea de «profund»]. ║ n. 1. fund, adâncime: codrul ’și deschide a lui adâncuri EM.; 2. fig. adâncul sufletului. adjectiv adânc

a pupa adânc expr. (obs., glum.) a practica cuniliția. adjectiv apupaadânc

2) adî́nc, a v. tr. Vechĭ Adîncesc. verb tranzitiv adînc

adânci, adâncesc v. t. a spinteca cu cuțitul verb tranzitiv adânci

ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. A face mai adânc, a săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se depărta; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure.Tranz. și refl. Fig. A (se) cufunda (în...), a absorbi sau a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A pătrunde cu mintea; a cerceta, a studia, a analiza. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica, a se accentua. Amărăciunea... s-a adâncit și mai mult în ființa mea (SADOVEANU). [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc2. verb tranzitiv adânci

adâncì v. 1. a se afunda: 2. fig. a se absorbi. verb tranzitiv adâncì

ADÂNCÁ vb. I. v. adânci. verb tranzitiv adânca

adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă verb tranzitiv adânci

ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure.Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. verb tranzitiv adânci

ADÂNCÁ vb. I v. adânci. verb tranzitiv adânca

ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure.Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. verb tranzitiv adânci

adîncésc v. tr. (d. adînc). Fac adînc: a adînci un canal. Examinez adînc, aprofundez: a adînci o știință. V. refl. Mă fac adînc: apa se adîncește. Intru adînc: hoțiĭ s' aŭ adîncit în pădure. Mă ocup adînc de ceva: a te adînci în filologie. Mă adîncesc în gîndurĭ, cad pe gîndurĭ, cuget adînc. verb tranzitiv adîncesc

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului adânci

adânci   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) adânci adâncire adâncit adâncind singular plural
adâncind adânciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) adâncesc (să) adâncesc adânceam adâncii adâncisem
a II-a (tu) adâncești (să) adâncești adânceai adânciși adânciseși
a III-a (el, ea) adâncește (să) adânceai adâncea adânci adâncise
plural I (noi) adâncim (să) adâncim adânceam adâncirăm adânciserăm
a II-a (voi) adânciți (să) adânciți adânceați adâncirăți adânciserăți
a III-a (ei, ele) adâncesc (să) adâncească adânceau adânci adânciseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z