acățat definitie

credit rapid online ifn

ACĂȚÁT, -Ă, adj. v. agățat. adjectivacățat

AGĂȚÁT, -Ă, agățați, -te, adj. 1. Atârnat, spânzurat2, suspendat. 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Prins fără voie într-un obiect ascuțit care găurește, deșiră, rupe o țesătură. ♦ Rupt, găurit prin prindere într-un obiect ascuțit. [Var.: acățát, -ă adj.] – V. agăța. adjectivagățat

credit rapid online ifn

ACĂȚÁT, -Ă adj. v. agățat. adjectivacățat

ACĂȚÁT, -Ă adj. v. agățat. adjectivacățat

acắț, V. acaț. verb tranzitivacăț

acáț, acăț și (ob.) agăț, a -ăța v. tr. (lat. ad-captiáre d. cáptio, -ónis, prindere, cápere, captum, o [!] prinde; it. cacciáre, a vîna [d. lat. captiáre], fr. chasser, sp. cazar pg. ca ar. V. cață, cațăr, descaț). Atîrn, spînzur: acăț haĭna' n cuĭ. V. refl. Mă atîrn: mă agăț cu mînile [!] de un copac. Fig. Mă agăț de cineva, mă țin de el p. un interes; mă aleg (mă leg de el, îĭ caut ceartă). – Și ațăg (Munt. vest) V. acolisesc. verb tranzitivacaț

acățá (acắț, át), vb.1. A prinde. – 2. A atîrna. – 3. (Fam.) A acosta o femeie pe stradă. – 4. (Arg.) A obține, a dobîndi. – Var. agăța (și der. săi). Mr. acaț, cățari „a prinde”, istr. (a)coț „prind”. Origine incertă. Se consideră în general ca fiind reprezentant al lat. accaptiāre, din captiāre (Philippide, Principii, 43; Pușcariu, Lat. ti, 12; Pușcariu 7; Candrea-Dens. 6; REW 1663; DAR); cf. it. cacciare, v.prov. cassar, fr. chasser, sp. cazar, port. caçar. Toate cuvintele romanice au păstrat sensul primitiv, „a prinde cerbul”, ca în mr. și istr. Semantismul nu pare să ridice nici o problemă deosebită; însă fonetismul este dificil, datorită reducerii inexplicabile a grupului ptt. Este posibil să se fi produs o contaminare cu vreo formă balcanică, de ex. bg. kacjă „a agăța” (Meyer, Alb. St., IV, 81), cf. cățăra. Candrea, Elementele, 403, și Pușcariu 7 presupun o contaminare cu cață „toiag, bîtă”; Cihac, II, 475 pleacă de la mag. akasztani (cf. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41; Candrea-Dens., 6). Acăța pierde treptat teren față de agăța, în pofida strădaniei gramaticienilor și puriștilor. – Der. acățăcios, adj. (lipicios); acățătoare, s. f. (șiret, atîrnătoare); acățături, s. f. pl. (cîrcei la vița de vie). Cf. cață. verb tranzitivacăța

ACĂȚÁ vb. I. v. agăța. verb tranzitivacăța

acățá, acăț, vb. tranz. – (înv.) A agăța; a suspenda, a atârna. – Lat. *accaptiare < captiare „a prinde” (Philippide, Pușcariu, cf. DER); Cuvânt autohton (Russu 1981). verb tranzitivacăța

ACĂȚÁ vb. I v. agăța. verb tranzitivacăța

ACĂȚÁ vb. I v. agăța. verb tranzitivacăța

acățà v.(Mold.), agățà (Munt.) 1. a prinde de un cuiu: agăț haina să se usuce; 2. a (se) apuca cu unghiile de ceva (spre a se urca): mulțimea s’acață greu pe ziduri AL.; 3. fig. a se lega de cineva: se agață de mine ca scaiul. [Lat. *ACCAPTIARE (V. cață, cațăr)]. verb tranzitivacățà

AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”). verb tranzitivagăța

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiacățat

acățat   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acățat acățatul acăța acățata
plural acățați acățații acățate acățatele
genitiv-dativ singular acățat acățatului acățate acățatei
plural acățați acățaților acățate acățatelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z