reduceri si promotii 2018
Definitie acuzare - ce inseamna acuzare - Dex Online

acuzare definitie

ACUZÁRE s.f. Învinuire. ♦ (Concr.) Persoană care acuză la un proces. [< acuza]. substantiv feminin acuzare

ACUZÁRE s. f. acțiunea de a acuza. ◊ persoană, instanță care acuză într-un proces penal. (< acuza) substantiv feminin acuzare

ACUZÁRE, acuzări, s. f. Acțiunea de a acuza; învinuire, învinovățire. ♦ (Concr.) Persoana (sau persoanele) care acuză la un proces. substantiv feminin acuzare

acuzáre s. f., g.-d. art. acuzắrii substantiv feminin acuzare

ACUZÁRE, acuzări, s. f. Acțiunea de a acuza și rezultatul ei; învinuire, învinovățire, acuzație, acuză. ♦ (Concr.) Parte care acuză la un proces. – V. acuza. substantiv feminin acuzare

ACUZÁRE, acuzări, s. f. Acțiunea de a acuza; învinuire, învinovățire. ◊ Act de acuzare. v. a c t. ◊ Parte care acuză la un proces. Apărarea n-a putut respinge probele acuzării. substantiv feminin acuzare

*acuzațiúne f. (lat. accusátio, -ónis). Acțiunea de a acuza. Dare în judecată. Învinovățire. – Și -áție și -áre. substantiv feminin acuzațiune

*acúz, a v. tr. (lat. ac-cusare, d. ad, la, și causa, cauză, proces. V. s-cuz). Învinovățesc, pîrăsc: îl acuza de furt. Fig. Trădez, daŭ de gol: faptele-l acuzaŭ. verb tranzitiv acuz

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză verb tranzitiv acuza

ACUZÁ vb. I. tr. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. ♦ (Jur.) A imputa cuiva un delict, o crimă. 2. (Rar) A arăta, a vădi, a dovedi, a manifesta. [< fr. accuser, cf. it., lat. accusare]. verb tranzitiv acuza

ACUZÁ vb. tr. 1. a învinui, a învinovăți; a incrimina. ◊ (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă. 2. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta. (< fr. accusare) verb tranzitiv acuza

ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. A imputa cuiva o greșeală, un delict, o crimă etc; a învinui, a învinovăți.– Fr. accuser (lat. lit. accusare). verb tranzitiv acuza

ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare. verb tranzitiv acuza

acuzà v. 1. a declara culpabil, a învinovăți; 2. a pârî, a trage în judecată; 3. (vorbind de lucruri) a servi de dovadă: aceste fapte îl acuză; 4. fig. a imputa în genere: nu acuza soarta. verb tranzitiv acuzà

ACUZÁ, acuz, vb. I. Tranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. « de » sau de propoziții completive indirecte) A imputa cuiva o greșeală, un delict, o crimă; a învinui, a învinovăți. A fost acuzat de crimă.De la 1866 și pînă astăzi n-a fost afacere, n-a fost răscumpărare, n-a fost concesie și întreprindere mai însemnată în care glasul public să nu acuze pe rege că și-a băgat mîinile pretutindeni și că le-a scos întotdeauna pline cu acțiuni și cu aur, pentru el sau pentru protejații lui. LIT. ANTIMONARHICĂ 168. ◊ A b s o l. Faptele acuză. verb tranzitiv acuza

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului acuzare

acuzare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acuzare acuzarea
plural acuzări acuzările
genitiv-dativ singular acuzări acuzării
plural acuzări acuzărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z