acritură definitie

acritură, acrituri s. f. (peior.) persoană în vârstă substantiv feminin acritură

ACRITÚRĂ, acrituri, s. f. Aliment acru; (în special) murătură. – Din acri + suf. -(i)tură. substantiv feminin acritură

acritúră f., pl. ĭ. Lucru acru. Pl. Mîncărĭ [!] saŭ fructe acre. substantiv feminin acritură

acritúră, -i, s.f. – Murătură; legume conservate în apa cu sare și oțet. – Din acru (< lat. acrus, forma vulgară de la acer „ascuțit, pătrunzător„) + -tură. substantiv feminin acritură

acritúră (a-cri-) s. f., g.-d. art. acritúrii; pl. acritúri substantiv feminin acritură

acritură f. 1. lucru acru; 2. pl. legume sau poame acre. substantiv feminin acritură

ACRITÚRĂ, acrituri, s. f. Aliment acru; (în special) murătură. ♦ Epitet dat unei persoane ursuze, morocănoase, rele. – Acri + suf. -tură. substantiv feminin acritură

ACRITÚRĂ, acrituri, s. f. Aliment acru; (în special) murătură. S-a bolnăvit de gălbinare – i-a trecut cu cîrmîz și cu acrituri. CARAGIALE, O. I 217. ◊ F i g. Nume batjocoritor dat de țărani, în timpul regimului burghezo-moșieresc, notabilităților satului. Cine purta gambeta era poreclit acritură. Acritură li se mai spunea și celorlalți, – notari, cîrciumari, perceptori, care se învestmântau în haine nemțești. STANCU, D. 241. substantiv feminin acritură