reduceri si promotii 2018
Definitie acreditare - ce inseamna acreditare - Dex Online

acreditare definitie

ACREDITÁR, -Ă adj., s. n. (stat) în care este numit un diplomat. (< acredita + -ar) adjectiv acreditar

ACREDITÁRE s.f. Acțiunea de a acredita. ◊ Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant plenipotențiar. [< acredita]. substantiv feminin acreditare

ACREDITÁRE s. f. acțiunea de a acredita. ♦ scrisori de ~ = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant diplomatic. (< acredita) substantiv feminin acreditare

ACREDITÁRE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita.Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant plenipotențiar. substantiv feminin acreditare

*acreditáre f. Acțiunea de a acredita. Scrisoare de acreditare, pin [!] care se anunță că cel ce o prezentă [!] merită încredere. substantiv feminin acreditare

acreditáre (a-cre-) s. f., g.-d. art. acreditắrii; pl. acreditắri substantiv feminin acreditare

acreditare f. fapta de a acredita; scrisoare de acreditare, prin care se anunță că aducătorul ei merită încredere. substantiv feminin acreditare

ACREDITÁRE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita.Scrisori de acredi­tare = documente prin care se atestă împuternicirea unui reprezentant diplomatic. – V. acredita. substantiv feminin acreditare

ACREDITÁRE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita. 1. Împuternicire a unei persoane ca reprezentant plenipotențiar pe lîngă guvernul unui stat străin. ◊ Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant plenipotențiar și pe care acesta le remite guvernului pe lîngă care este acreditat. [Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne] primește scrisorile de acreditare și de rechemare ale reprezentanților diplomatici ai statelor străine, acreditați pe lîngă Prezidiu. CONST. R.P.R. 23. 2. Prezentare a unui fapt ca fiind demn de crezare. substantiv feminin acreditare

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză verb tranzitiv acredita

ACREDITÁ vb. I. tr. 1. A da puteri unui reprezentant pe lângă un guvern străin; a împuternici. 2. A face demn de crezare. 3. A deschide un credit; a credita. [< fr. accréditer, cf. it. accreditare, germ. akkreditieren]. verb tranzitiv acredita

ACREDITÁ vb. tr. 1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici. 2. a face demn de crezare. 3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. (< fr. accréditer) verb tranzitiv acredita

ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva ca reprezentant plenipotențiar al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. 2. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o știre etc. să apară demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Fr. accréditer. verb tranzitiv acredita

ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer. verb tranzitiv acredita

acredità v. 1. a da credit; 2. a da scrisori de acreditare, a face să fie recunoscut (un ambasador); 3. fig. a face să se crează, a autoriza. verb tranzitiv acredità

ACREDITÁ, acreditez, vb. I. T r a n z. 1. A împuternici (pe cineva) ca reprezentant plenipotențiar al unui stat pe lîngă guvernul unui stat străin. [Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne] acreditează și recheamă pe reprezentanții plenipotențiari ai Republicii Populare Romîne în statele străine. CONST. R.P.R. 23. [La ședința Marii Adunări Naționale] au asistat reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în R.P.R., reprezentanți ai presei romîne și străine și numeroși oameni ai muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2566. 2. (Cu privire la o știre, la un fapt neconfirmat) A face să apară demn de crezare, să fie acceptat, primit ca adevărat. Robii de zestre ai neneacăi voiau să acrediteze o legendă necuviincioasă. SADOVEANU, N. F. 9. verb tranzitiv acredita

*acreditéz v. tr. (fr. accréditer, d. crédit, credit; it. accreditare). Daŭ credit: lealitatea [!] sa l-a acreditat. Fac să se creadă ceva: acreditez o știre. Acreditez un trimes, îi autorizez misiunea V. refl. Obțin crezămînt, mă adeveresc: această informațiune se acreditează. verb tranzitiv acreditez

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului acreditare

acreditare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acreditare acreditarea
plural acreditări acreditările
genitiv-dativ singular acreditări acreditării
plural acreditări acreditărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z