acordeon definitie

ACORDEÓN s.n. Instrument muzical cu lame vibrante, cu burduf și cu clape. [Pron. -de-on, pl. -oane. / < fr. accordéon, cf. germ. Akkordeon]. substantiv neutruacordeon

ACORDEÓN s. n. instrument muzical cu lame vibrante, cu burduf și claviatură. (< fr. accordéon, germ. Akkordeon) substantiv neutruacordeon

ACORDEÓN, acordeoane, s. n. Instrument muzical portativ cu foale și cu unul sau mai multe rânduri de clape. [Pr.: -de-on] – Fr. accordéon. substantiv neutruacordeon

ACORDEÓN, acordeoane, s. n. Instrument muzical portabil cu burduf, claviatură și butoane, ale cărui sunete se produc prin vibrația unor ancii metalice. [Pr.: -de-on] – Din fr. accordéon, germ. Akkordeon. substantiv neutruacordeon

*acordeón n., pl. -oáne (fr. accordéon, d. germ. akkordion, cuvînt fabricat). Armonică cu clape, inventată la 1825 la Viena de Damian. substantiv neutruacordeon

acordeón (-de-on) s. n., pl. acordeoáne substantiv neutruacordeon

acordeon n. un fel de armonică inventată la Viena de Damian în 1825. substantiv neutruacordeon

ACORDEÓN, acordeoane, s. n. Instrument muzical portativ cu foaie și cu unul sau două rînduri de clape. V. armonică. ^Cînd sala s-a umplut, un acordeon răsună și cîntăreții anunțați apar pe estradă. ANGHEL, PR. 190. ◊ F i g. Cu haina roasă la un cot și cîrpită la celălalt, pe cap cu o pălărie în stil « acordeon », scoboram la vale. HOGAȘ, M. N. 17. – Pronunțat: -de-on. substantiv neutruacordeon

a avea burlanul acordeon expr. a avea pantalonii șifonați substantiv neutruaaveaburlanulacordeon