reduceri black friday 2017
Definitie acord - ce inseamna acord - Dex Online
Alege sensul dorit: acord - substantiv neutru acord - verb tranzitiv

acord definitie

acórd (acórduri), s. n. – Înțelegere, învoială. < Fr. accord.Der. (din fr.) acorda, vb. (a da, a oferi); acordabil, adj. (care poate fi acordat); acordeon, s. n. (armonică, instrument muzical); acordeonist, s. m. (persoană care cîntă la acordeon); acordar, s. m. (acordor); acordor, s. m. (persoană care se ocupă cu acordarea unor instrumente muzicale). substantiv neutru acord

*acórd n., pl. urĭ (fr. accord). Conformitate de sentimente, învoĭală, înțelegere: a fi de acord cu cineva. Armonie: acord între gest și cuvinte. Gram. Raport al cuvintelor, concordanță. Muz. Unirea armonică a maĭ multor sunete: acord perfect. substantiv neutru acord

acord n. 1. consimțire, învoială; de acord, ne-am înțeles; 2. Gram. relațiune între mai multe vorbe: acordul articolului cu substantivul său; 3. Muz. împreunarea mai multor sunete auzite deodată și formând armonie; 4. fig. pl. sunete melodioase, versuri (mai cu seamă lirice): duios era și gingaș acordul îngeresc AL. substantiv neutru acord

AĆORD, acorduri, s. n. 1. Înțelegere, învoire, consimțământ mutual la ceva. Nu există problemă litigioasă care să nu poată fi rezolvată pe cale pașnică, prin acordul părților interesate. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2634. ◊ E x p r. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva), a fi de părere să..., a aproba. A fi de acord (cu cineva) sau a se alia în acord eu cineva = a fi de aceeași părere cu cineva. În înfăptuirea politicii sale de pace, Uniunea Sovietică se află în deplin acord cu celelalte state democratice, iubitoare de pace. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 22. A cădea de acord = a ajunge sau a fi ajuns la o înțelegere deplină, la un punct de vedere comuni De acord! = bine ! așa să fie! ne-am înțeles ! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înțelegere, în deplină armonie. 2. Convenție, de obicei cu caracter internațional, care stabilește relațiile reciproce dintre părți, privind drepturile și îndatoririle lor. Prin strîngerea de relații prietenești și încheierea de tratate de amiciție și asistență mutuală, prin acordurile economice între R.P.R. și vecinii ei; în frunte cu Uniunea Sovietică, politica noastră externă a dus la consolidarea situației internaționale a Republicii Populare Romîne. REZ. HOT. 115. 3. (Mai ales în l o c. adj. și adv. în acord) Sistem de remunerare în care plata se stabilește prin înțelegere, pe unitatea da produs realizat (piesă sau ’ operație), ceea ce duce la mărirea producției. Munca în acord constituie expresia justă a sistemului de repartiție după cantitate și calitate. ◊ Prin sistemul salarizării în acord este stimulată puternic creșterea productivității muncii.Acord progresiv = plata muncii în acord, în proporție crescîndă, în raport cu depășirea normei. ◊ Sumă dată sau primită ca plată pentru unitatea de produs realizat. Acordurile se plătesc la sfîrșitul lunii. 4. (Gram.) Expresie gramaticală care stabilește concordanța (în persoană, în număr, în gen sau în caz) între cuvinte legate prin raporturi de determinare. Acordul predicatului cu subiectul. 5. Sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete, formînd o armonie. Buruiană dădea din scripcă cîteva acorduri ușoare. HOGAȘ, DR. II 106. ◊ Fig. Subt degetele tale... Clavirul cînd răsună... Deștepți în al meu suflet acorduri fioroase. ALEXANDRESCU, M. 127. substantiv neutru aćord

ACÓRD s.n. 1. Comunitate de vederi asupra unui punct determinat într-o înțelegere; învoire, înțelegere. 2. Tratat, convenție între state, care reglementează domenii determinate ale colaborării internaționale. 3. Remunerare a muncii prestate, fixată pe unitatea de produs realizat. ◊ Acord global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă nemijlocit mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate. 4. Raport între două sau mai multe cuvinte ale căror forme trebuie să concorde potrivit genului, numărului, cazului, conjugării etc. 5. Armonie a mai multor sunete muzicale produse în același timp. ♦ Disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale și înlănțuirii lor. ♦ (Fiz.) Sintonie. [Cf. fr. accord, it. accordo]. substantiv neutru acord

ACÓRD, acorduri, s. n. 1. Înțelegere, învoială, convenție etc. între două sau mai multe părți în vederea încheierii, modificării sau desființării unui act juridic. ◊ Acord-cadru = înțelegere între parteneri sociali, care servește ca model înțelegerilor ulterioare mai detaliate. ♦ Concordanță, potrivire (în păreri, atitudini etc.). ♦ Aprobare, acceptare. ◊ Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeași părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înțeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înțelegere. 2. (În sintagmele) Plată (sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obținute. Acord progresiv = plata muncii în proporție crescândă, în raport cu depășirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. (Gram.) Concordanță (în persoană, număr, gen sau caz) a formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo. substantiv neutru acord

ACÓRD, acorduri, s. n. 1. Înțelegere, consimțământ la ceva. ♦ Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeași părere (cu cineva). A cădea de acord = a ajunge la o înțelegere deplină (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înțeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înțelegere. 2. Convenție (internațională) care stabilește relațiile reciproce dintre părți, privind drepturile și îndatoririle lor. 3. (În expr.) (Plată sau salariu) în acord = (sistem de remunerare) în raport cu cantitatea de produs realizat. Acord progresiv = plata muncii în proporție crescândă, în raport cu depășirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată în acord. 4. Expresie gramaticală care stabilește concordanța (în persoană, număr, gen sau caz) între cuvinte legate prin raporturi de determinare. 5. Sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete, formând o armonie. – Fr. accord. substantiv neutru acord

acórd s. n., pl. acórduri substantiv neutru acord

ACÓRD s. n. 1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare. ♦ a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate. 2. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații. 3. formă de retribuție a muncii prestate. ♦ ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate. 4. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice. 5. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie (1). 6. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale. (< fr. accord, it. accordo) substantiv neutru acord

acórd-cádru (-ca-dru) s. n., art. acórdul-cádru (dar: acordul acesta cadru); pl. acórduri-cádru substantiv neutru acordcadru

*acórd și -éz, a v. tr. (fr. accorder). Pun în acord: acordez doĭ adversarĭ. Conced, daŭ: acord un răgaz, o grație. Gram. Pun cuvintele în concordanță: acord sibiectu cu predicatu. Muz. Potrivesc vocea cu sunetele unuĭ instrument, potrivesc sunetele coardelor unuĭ instrument: acordez vioara. verb tranzitiv acord

acordá1 (a ~) (a da, a face acordul gramatical) vb., ind. prez. 3 acórdă verb tranzitiv acorda

acordá2 (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză verb tranzitiv acorda

ACORDÁ vb. I. tr. 1. A da (cu bunăvoință, cu atenție); a concede; a atribui. 2. A stabili între cuvintele unei propoziții un raport impus de regulile sintaxei (în ceea ce privește genul, numărul etc.). 3. A da coardelor sau sunetului unui instrument muzical un anumit ton. [P.i. (1,2) acord, (3) -dez, 3,6 (1,2) -dă, (3) -dează. / cf. fr. accorder, it. accordare]. verb tranzitiv acorda

ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință). 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeași înălțime. – Fr. accorder. verb tranzitiv acorda

ACORDÁ vb. tr. 1. a da; a concede; a atribui. 2. a stabili un acord (4) între cuvintele unei propoziții. 3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton. 4. a sintoniza. (< fr. accorder, lat. accordare) verb tranzitiv acorda

ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder. verb tranzitiv acorda

acordà v. 1. a pune instrumente la acelaș ton; 2. a recunoaște: acord că n’am dreptate; 3. a da bucuros, a dărui: a acorda o grație; 4. a așeza vorbele unei propozițiuni după regulile gramaticale. verb tranzitiv acordà

ACORDÁ, (1, 2) acórd și (3) acordez, vb. I. T r a n z. 1. A da (cu concesie, cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință). Oamenii muncii privesc cu dragoste pe oamenii de știință legați de popor. Ei acordă o călduroasă prețuire strădaniilor depuse de aceștia de a-și pune energia și capacitatea creatoare în slujba poporului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 1/1. Toți ceilalți profesori am socotit că se poate acorda unui elev eminent alt termen pentru teza de mai. SADOVEANU, N. F. 175. 2. A stabili concordanța (în persoană, în număr, în gen sau în caz) între cuvinte legate prin raporturi de determinare. ◊ (R e f l.) Predicatul se acordă cu subiectul în număr și în persoană. 3. A da unui instrument muzical (pe baza diapazonului) o anumită înălțime a sunetului, prin întinderea coardelor, prin așezarea tuburilor etc. Violonistul își acordează instrumentul, a în sfîrșit am acordat-o! (Cercînd ghitara) Sună bine acum. ALECSANDRI, T. I 78. verb tranzitiv acorda

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului acord

acord   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acord acordul
plural acorduri acordurile
genitiv-dativ singular acord acordului
plural acorduri acordurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z