ACOPEREMẤNT s. n. v. acoperământ. substantiv neutru acoperemânt
acoperemânt n. 1. ceeace acopere sau învelește; 2. adăpost: subt acoperemântul cerului. [Lat. COOPERIMENTUM]. substantiv neutru acoperemânt
ACOPERĂMẤNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (spec.) acoperiș. [Var: acoperemấnt s. n.] – Acoperi + suf. -ământ (după coperământ). substantiv neutru acoperământ
ACOPEREMẤNT s. n. v. acoperământ. substantiv neutru acoperemânt
acoperemânt | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | acoperemânt | acoperemântul |
plural | acopereminte | acoperemintele | |
genitiv-dativ | singular | acoperemânt | acoperemântului |
plural | acopereminte | acoperemintelor |