acont definitie

acónt (acónturi), s. n. – Avans, arvună. – Var. acompt. < Fr. acompte. substantiv neutruacont

ACÓNT s.n. (Fin.) Parte dintr-o sumă de bani care se plătește înainte drept garanție pentru îndeplinirea unui contract încheiat, mai ales de vânzare-cumpărare; arvună. V. avans. [Pl. -turi. / < it. acconto, cf. fr. acompte]. substantiv neutruacont

acónt / acónto s. n., art. acóntul / acóntoul; pl. acónturi / acóntouri substantiv neutruacont

ACÓNT s. n. parte dintr-o sumă datorată care se plătește cu anticipație. (< it. acconto) substantiv neutruacont

ACÓNT, aconturi, s. n. Parte dintr-o sumă de bani care se plătește înainte, la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție; arvună. – It. acconto (fr. acompte). substantiv neutruacont

ACÓNT, aconturi, s. n. Parte dintr-o sumă de bani plătită sau încasată înainte, la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție; avans, acontare, arvună; p. ext. parte din salariu. [Var.: acónto s. n.] – Din it. acconto, fr. acompte. substantiv neutruacont

*acónt n., pl. urĭ (fr. acompte d. à, la, și compte, cont). Plata parțială a uneĭ datoriĭ, lefĭ ș. a. Arvonă. substantiv neutruacont

acont n. arvună (= fr. à compte). substantiv neutruacont

ACÓNT, aconturi, s. n. Parte dintr-o sumă de bani datorată de cineva, care se plătește înainte la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție pentru îndeplinirea întregii obligații; (popular) arvună. V. a v a n s. substantiv neutruacont