aclama definitie

*aclám, a -á v. tr. (lat. ac-clamare V. chem, ex-, pro- și re-clam). Salut pin [!] aclamațiunĭ: aclam un orator, Numesc fără să votez: a fost aclamat rege, ca rege. verb tranzitivaclam

ACLAMÁ vb. I. tr. A primi cu strigăte de bucurie, de aprobare entuziastă pe cineva sau ceva; a ovaționa. [P.i. aclam, 3,6, -mă, conj. -me. / < fr. acclamer, cf. it.. lat. acclamare]. verb tranzitivaclama

ACLAMÁ vb. tr. a primi cu aclamații; a ovaționa. (< fr. acclamer, lat. acclamare) verb tranzitivaclama

ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A manifesta aprobare sau entuziasm pentru o persoană, o idee, o acțiune etc., prin urale sau aplauze; a ovaționa. – Fr. acclamer (lat. lit. acclamare). verb tranzitivaclama

ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. Din fr. acclamer, lat. acclamare. verb tranzitivaclama

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă verb tranzitivaclama

aclamà v. a primi cu strigăte de bucurie sau de aprobare. verb tranzitivaclamà

ACLAMÁ, aclam, vb. I. Tranz. (De obicei subiectul este o colectivitate) A manifesta aprobare sau admirație pentru o persoană, o idee, o acțiune, prin exclamații, urale sau aplauze; a ovaționa. itingul s-a încheiat cu o călduroasă manifestație de simpatie față de delegații străini participanți la congres, care au fost puternic aclamați. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2570. verb tranzitivaclama