aciolá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză substantiv femininaciola
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua, a se oploși, a se stabili. [Pr.: -cio-] – V. aciua. verbaciola
aciolá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză verbaciola
!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză verbaciola
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. a c i u a. verbaciola
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua, a se oploși. În mahalaua noastră abia se aciolase cîțiva săteni de pe la Sohat. DELAVRANCEA, S. 227. – Pronunțat: -cio-. verbaciola
acĭuĭéz, a acĭuĭá și aciŭá v. tr. (lat. accéllo, -áre adăpostesc în celulă, d. cella, célulă, cămăruță, poĭată. Din accello vin formele fără l, ca acĭŭĭez, ĭar din accellare vine acĭolez). Adăpostesc. Rar. Odihnesc, potolesc. V. refl. Un bordeĭ, în care se aciŭa cum putea (Sadov. VR. 2, 9, 309), se acĭŭase acolo (Rebr. 2, 61). În Vc. Arg. acĭolez și acĭurez. În Trans. și Olt. mă acĭuĭesc: rămas numaĭ cu căsuța, s' a acĭuit pe lîngă Paraschiva (Rebr. 2, 35). V. olejesc 2. verbacĭuĭez
aciolare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | aciolare | aciolarea |
plural | aciolări | aciolările | |
genitiv-dativ | singular | aciolări | aciolării |
plural | aciolări | aciolărilor |