accidență definitie
accidénță s. f., g.-d.art. accidénței; pl. accidénțe substantiv feminin accidență
ACCIDÉNȚE s. f. pl. Lucrări tipografice variate cu un specific propriu (afișe, programe, cărți de vizită etc.). – După germ. Akzidenzen. substantiv feminin accidențe
ACCIDÉNȚE s.f.pl. Lucrări tipografice mărunte și variate (afișe, programe etc.). [< germ. Akzidenz]. substantiv feminin accidențe
ACCIDÉNȚE s. f. pl. lucrări tipografice mărunte și variate (afișe, invitații, programe etc.). (< germ. Akzidenzen) substantiv feminin accidențe
ACCIDÉNȚĂ, accidențe s. f. Lucrare tipografică de tip special care folosește în mod variat literele, liniile și ornamentele în scopul realizării unor efecte de reclamă. – Din germ. Akzidenz. substantiv feminin accidență
ACCIDÉNȚE s. f. pl. (Și în expr. lucrări de accidențe) Lucrări tipografice mărunte, variate, ornamentale. Lucrări de accidențe sînt: cărțile de vizită, invitațiile de nuntă etc. substantiv feminin accidențe
ACCIDENTÁ vb. I. tr., refl. A (se) răni într-un accident. [< accident + -a]. verb tranzitiv accidenta
ACCIDENTÁ vb. tr., refl. a (se) răni într-un accident. (< fr. accidenter) verb tranzitiv accidenta
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident. verb tranzitiv accidenta
accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză verb tranzitiv accidenta
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident. verb tranzitiv accidenta
*accidentéz v. tr. (d. accident; fr. accidenter). Fac accidente (adîncăturĭ saŭ rîdicăturĭ): a accidenta un teren. Muz. Pun dieze, bemoluri, becare. Fig. Variez: a-ți accidenta stilu. verb tranzitiv accidentez
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului accidență
| accidență | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | accidență | accidența |
| plural | accidențe | accidențele | |
| genitiv-dativ | singular | accidențe | accidenței |
| plural | accidențe | accidențelor | |