accentuare definitie

ACCENTUÁRE s.f. Acțiunea de a (se) accentua; accentuație. [Pron. -tu-a-. / < accentua]. substantiv feminin accentuare

ACCENTUÁRE, accentuări, s. f. Acțiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-] substantiv feminin accentuare

accentuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. accentuắrii (-tu-ă-); pl. accentuắri substantiv feminin accentuare

ACCENTUÁRE, accentuări, s. f. Acțiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-] – V. accentua. substantiv feminin accentuare

ACCENTUÁRE, accentuări s. f. Acțiunea de a accentua. 1. Marcarea prin accent (sau prin alt semn grafic) a unei silabe sau a unui cuvînt; scoaterea în relief a unei propoziții sau a unei fraze prin intonație sau prin mărirea intensității vocii. Accentuarea silabei penultime. 2. F i g. Sporire, creștere. Dezmățul militarismului duce la intensificarea procesului de descompunere a sistemului de credit capitalist, la accentuarea inflației, la zdruncinarea întregului sistem de credit monetar și financiar al capitalismului, la creșterea costului vieții și la agravarea mizeriei maselor populare. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 6/4. – Pronunțat: -tu-a-. substantiv feminin accentuare

*accentuațiúne f. (d. accentuéz). Acțiunea de a accentua, de a intona. – Și -áție, dar maĭ des -áre. substantiv feminin accentuațiune

accentuați(un)e f. lucrarea și modul de a accentua, intonațiune. substantiv feminin accentuațiune

ACCENTUÁ vb. I. 1. tr. A scoate în evidență prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă (sau un cuvânt într-o frază). ♦ (Fig.) A reliefa, a sublinia. 2. refl. (Fig.) A se mări, a spori, a crește. [Pron. ac-cen-tu-a. / < fr. accentuer]. verb tranzitiv accentua

ACCENTUÁ vb. I. tr. 1. a scoate în evidență prin accent. 2. (fig.) a reliefa, a sublinia. II. refl. (fig.) a se mări, a crește treptat. (< fr. accentuer) verb tranzitiv accentua

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent sau prin alt semn o silabă sau un cuvânt; a reliefa o propoziție sau o frază, prin intonație. ♦ Fig. A sublinia, a întări. 2. Refl. Fig. A crește, a spori. [Pr.: -tu-a] – După fr. accentuer. verb tranzitiv accentua

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând) verb tranzitiv accentua

accentuà v. 1. a rosti cuvintele după regulele accentului tonic; 2. a pune accentele în scris; 3. fig. a face să reiasă, a exprima cu energie și claritate. verb tranzitiv accentuà

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer. verb tranzitiv accentua

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. T r a n z. A marca prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă sau un cuvînt; a scoate în relief o propoziție sau o frază, prin intonație ori prin mărirea intensității vocii. Accentuăm silaba penultimă. ◊ F i g. A scoate în relief, a sublinia, a întări, a apăsa. V-am vorbit rîndul trecut de faptul acesta. Și am accentuat că el are o mare însemnătate. 2. R e f l. F i g. A spori, a crește. Contradicțiile din lagărul imperialist se accentuează tot mai mult.Tălăzuirea cîmpiilor se accentuează, iar valurile lor domoale se umflă și se urcă spre cer. BOGZA, C. O. 153. - Pronunțat: -tu-a. verb tranzitiv accentua

*accentuéz v. tr. (mlat. accentuare, fr. accentuer). Pun accentu [!]. Variez vocea. Fig. Scot în relief. verb tranzitiv accentuez

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului accentuare

accentuare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular accentuare accentuarea
plural accentuări accentuările
genitiv-dativ singular accentuări accentuării
plural accentuări accentuărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z