acar definitie

ACAR conj. (Ban., Criș., Trans. SV) Deși, cu toate că, măcar că; fie, ori. Pînă iaste vie și tînără, ea-și dă dracului trupul său, acar fată, acar nevastă. C 1692, 510v. Akar. Sive. Vel. AC, 327. Akar jest tu kraj fericat. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; cf. VCC, 114. Etimologie: magh. akár. Vezi și acarcare, acarce. Cf. batîr. substantiv masculinacar

ACÁR, acari, s. m. Muncitor care manevrează acele la calea ferată. – Din ac + suf. -ar. substantiv masculinacar

1)*acár m. (după fr. aiguilleur, d. aiguille, ac, macaz). Macagiŭ, acela care îndreaptă trenurile pe linia cuvenită la o ramificațiune. substantiv masculinacar

acar m. 1. fabricant de ace; 2. la drumul de fier (sau macagiu), cel ce face să treacă un tren depe o linie pe alta; 3. Tr. unealtă de susținut conciul țărancelor. [Lat. AC(U)ARIUS]. substantiv masculinacar

ACÁR, acari, s. m. Muncitor feroviar care manipulează dispozitivele de acționare a acelor de macaz și asigură întreținerea acestora; macagiu. – Ac + suf. -ar. substantiv masculinacar

ACAR, acari, s. m. Muncitor care manevrează acele la calea ferată; macagiu. Acarul, care cu o zi înainte, dimineața, împărțea manifeste, zise: Eu las acul închis! DUMITRIU, N.. 97. Locomotiva fluiera prelung, acarii își legănau lanternele în noapte. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 48. substantiv masculinacar

acarul Păun expr. persoană învinuită pe nedrept de comiterea unei infracțiuni pentru acoperirea adevăraților vinovați. substantiv masculinacarulpăun