reduceri si promotii 2018
Definitie aburire - ce inseamna aburire - Dex Online

aburire definitie

ABURÍRE, aburiri, s. f. Acțiunea de a (se) aburi și rezultatul ei; abur; pâclă ușoară; adiere. substantiv feminin aburire

aburíre s. f., g.-d. art. aburírii; pl. aburíri substantiv feminin aburire

aburire f. suflare, exalare. substantiv feminin aburire

ABURÍRE, aburiri, s. f. Acțiunea de a (se) aburi și rezultatul ei. ♦ Expunere a unor materiale textile, lemnoase etc. sau produse finite la acțiunea aburilor (1) în vederea ameliorării unor însușiri, a ușurării prelucrării lor ulterioare etc. – V. aburi. substantiv feminin aburire

ABURÍRE, aburiri, s. f. Acțiunea de a (s e) a b u r i și rezultatul ei. 1. Abur; pîclă ușoară. Spre Moldova – totdeauna aburiri de ape.,.., Pare zarea aceasta așa de tainică! Parcă ascund ceva văile munților, după vălurile acestea ușoare SADOVEANU, O. IV 399. 2. Fig. Adiere. În singurătatea locului, într-un tîrziu, veni o aburire de vint care trecu ca un geamăt dulce prin ramurile negre de deasupra mea. SADOVEANU, O. III 301. Vin zgomote domoale din sat, arare. O frîntură de cintec a pornit undeva, departe, apoi a contenit. Trec aburiri de răcoare, ca mîngîieri, – ș-aduc miresme de flori sălbatice. SADOVEANU, O. V 692. substantiv feminin aburire

aburi, aburesc v. t. a minți, a păcăli verb tranzitiv aburi

ABURÍ, aburesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. și tranz. A scoate aburi (1). Codrii aburesc ca după ploaie (VLAHUȚĂ). 3. Refl. Fig. A se aprinde la față; a se înroși. 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Despre vânt) A adia ușor. – Din abur. verb tranzitiv aburi

aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă verb tranzitiv aburi

aburì v. 1. a expune la aburi: bolnavul se aburește; 2. a scoate aburi: râurile aburesc; 3. a sufla încetișor: un vânt dulce aburește; 4. a se acoperi cu aburi: geamurile se aburesc. verb tranzitiv aburì

ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. verb tranzitiv aburi

ABURÍ, aburesc, vb. IV. 1. Refl. A se acoperi cu aburi (condensați în picături foarte fine). Fereastra se aburise iar, dar se făcea acum cenușie. DUMITRIU, B. F. 78. ◊ Tranz. Își luă ochelarii... îi aburi, îi șterset și-i puse. VLAHUȚĂ, O. A. III 10. F i g. Pe cei mai mărunței [pești]... îi aburesc cu sare și-i usuc în cuptor. SADOVEANU, N. F. 30. ◊ Fig. (Despre ochi) A se umezi. Lui Mitrea i s-a aburit dintr-o dată negreața ochilor [de bucurie]. SADOVEANU, M. C. 66. 2. I n t r a n z. A scoate aburi. E o zi de primăvară timpurie. Pămîntul aburește sub picioare... Curînd-curînd, pe dezmorțită glie or să roiască tinere tractoare. DEȘLIU, N. 79. Apele aburesc somnoroase, vilele încep a-și deschide ferestrele. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. ◊ T r a n z. De-o săptămînă... zăpada se topise; mușcelele, acoperite d-o pojghiță verzuie, abureau un fum ce se-nălța alene. DELAVRANCEA, S. 51. ◊ Tranz. f a c t. A venit... primăvara, curățind apele de sloi, aburind țarinile, înflorind pămîntul, întinerindu-l. SANDU-ALDEA, U. P. 178. 3. R e f l. F i g. A se roși, a se aprinde la față din pricina căldurii sau a unei emoții. Parcă te-ai cam aburit la față, nu știu cum; ce zici, așa-i că-ți vine la socoteală? CREANGĂ, P. 163. 4. T r a n z. F i g, A atinge ușor (ca o suflare). Se simți aburit de o senzație dulce, ca și cum o mină caldă și mîngîietoare îi netezea fruntea. VLAHUȚA, O. A. 106. ♦ Intranz. (Despre vînt) A adia ușor. Pe Moldova și pe codri stăteau grămezi mari, alburii de nouri și nici un vînt nu aburea. SADOVEANU, O. I 98. Luminile răsăritului se lămureau și vîntul obosit abia aburea. SADOVEANU, O. I 151. verb tranzitiv aburi

aburésc v. (d. abur). Scot abur: cîmpu aburește. Se zice despre vînt cînd adie: vîntu aburește (cp. și cu boare). V. tr. Expun aburului, acoper c' o ceață provenită din abur, ca atunci cînd sufli pe sticla ochelarilor ca să-i ștergĭ apoĭ. Fig. Amețesc, îmbăt puțin. V. refl. Mă acoper c' o ceață provenită din abur (ca geamurile). Fig. Mă înfierbînt, mă aprind la față. – Vechi și aburez, de unde și aburat, amețit, beat. verb tranzitiv aburesc

a o aburi expr. (eufem.) a practica felația verb tranzitiv aoaburi

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului aburire

aburire   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aburire aburirea
plural aburiri aburirile
genitiv-dativ singular aburiri aburirii
plural aburiri aburirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z