reduceri si promotii 2018
Definitie absolvire - ce inseamna absolvire - Dex Online

absolvire definitie

ABSOLVÍRE s.f. Acțiunea de a absolvi și rezultatul ei; absolvență. [< absolvi]. substantiv feminin absolvire

ABSOLVÍRE s. f. Acțiunea de a absolvi. substantiv feminin absolvire

absolvíre s. f., g.-d. art. absolvírii; pl. absolvíri substantiv feminin absolvire

absolvire f. terminarea studiilor. substantiv feminin absolvire

ABSOLVÍRE, absolviri, s. f. Acțiunea de a absolvi și rezultatul ei; absolvență. – V. absolvi. substantiv feminin absolvire

ABSOLVÍRE s. f. Acțiunea de a absolvi. substantiv feminin absolvire

*absólv, a v. tr. (lat. absólvere, – solútum, fr. ab-soudre. V. di-solv). Ĭert: absolv păcatele. Termin studiile: absolv o școală. – Se zice și a absolvi, dar numai absolvă, să absolve, adică după conj. I. verb tranzitiv absolv

ABSOLVÍ vb. IV. tr. 1. A termina o formă de învățământ. 2. (Jur.) A elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege sau când săvârșirea lui a fost justificată. 3. A ierta; a scuti. [P.i. -vesc (1) și absolv (2). / < lat. absolvere, cf. germ. absolvieren, fr. absoudre]. verb tranzitiv absolvi

absolvi (a~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve verb tranzitiv absolvi

ABSOLVÍ, (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar sau un ciclu de învățământ. 2. A scuti pe un acuzat de pedeapsă. – Germ. absolvieren (lat. lit. absolvere). verb tranzitiv absolvi

absolvi v. a termina studiile: a absolvi liceul. verb tranzitiv absolvi

ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. verb tranzitiv absolvi

absolví (-v, -ít), vb. 1. A ierta, a scuti de pedeapsă. – 2. A termina studiile. < Lat. absolvere (sec. XVIII). Sensul 2 este împrumutat din terminologia referitoare la învățămînt din Austria și Germania; există cu acest sens tendința de a conjuga eu absolvesc (cf. Iordan, BF, II, 53). – Der. absolvent, adj. (care a terminat o formă de învățămînt); absolvență, s. f. (terminarea unei forme de învățămînt). verb tranzitiv absolvi

ABSOLVÍ, (1) absolvesc și (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar sau un ciclu de învâțămînt. A absolvit clasa a șasea elementară. 2. A scuti (un acuzat) de pedeapsă, pe motiv că faptul sâvîrșit nu este prevăzut de lege sau că săvîrșirea lui a fost justificată. verb tranzitiv absolvi

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului absolvire

absolvire   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular absolvire absolvirea
plural absolviri absolvirile
genitiv-dativ singular absolviri absolvirii
plural absolviri absolvirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z