absent definitie

absént (abséntă), adj. – Care lipsește. < Fr. absent. – Der. (din fr.) a absenta, vb.; absență, s. f.; absenteism, s. n. adjectivabsent

ABSÉNT, -Ă adj. 1. Care lipsește, care nu este prezent. 2. (Fig.) Distrat; indiferent; preocupat. [< fr. absent, cf. lat. absens]. adjectivabsent

ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Neatent, distrat; indiferent. – Fr. absent (lat. lit. absens, -ntis). adjectivabsent

*absent, -ă adj. (lat. ábsens, -éntis). Care lipsește (nu e de față). Fig. Distrat: spiritu ĭ-e absent. Subst. Absențiĭ n' aŭ nicĭ-odată dreptate. V. prezent. adjectivabsent

absént adj. m., pl. absénți; f. abséntă, pl. absénte adjectivabsent

absent a. care lipsește, care nu-i de față. adjectivabsent

ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Care nu este atent la ce se petrece în jurul lui; distrat. – Din fr. absent, lat. absens, -ntis. adjectivabsent

ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care lipsește, care nu e de față sau care nu e în locul unde stă de obicei. Elev absent de la cursuri. 2. Fig. Care nu observă ceea ce se petrece în jur, fiind cufundat în propriile sale gînduri; indiferent, neatent, preocupat, distrat. Necunoscuta ridică spre el o privire nedumerită, absentă. SEBASTIAN, T. 240. Femeia nu spune nimic. Se ridică de jos absentă, trăgînd după ea pe Avram și pe Marcu, jumătate amorțiți. SAHIA, N. 45. Ceilalți doi frați par absenți de la acest eveniment [sosirea tatei]. SAHIA, N. 50. adjectivabsent