ABRUTIZÁ vb. I. tr., refl. A-și pierde sau a face să-și piardă însușirile umane, devenind asemănător unui animal; a (se) îndobitoci. [< fr. abrutir]. verb tranzitivabrutiza
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută. – După fr. abrutir. verb tranzitivabrutiza
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză verb tranzitivabrutiza
abrutizà v. a face brut, a tâmpi. verb tranzitivabrutizà
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Refl. A deveni insensibil, a-și pierde însușirile specific umane, a deveni asemănător cu un animal, cu o brută. (T r a n z.) Alcoolismul abrutizează pe om. verb tranzitivabrutiza
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. verb tranzitivabrutiza
*abrutizéz v. tr. (fr. abrutir, d. brute, vită, bestie, cu term. după alte verbe în -izez). Îndobitocesc: beția l-a abrutizat. verb tranzitivabrutizez
abrutiza verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)abrutiza | abrutizare | abrutizat | abrutizând | singular | plural | ||
abrutizând | abrutizați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | abrutizez | (să)abrutizez | abrutizam | abrutizai | abrutizasem | |
a II-a (tu) | abrutizezi | (să)abrutizezi | abrutizai | abrutizași | abrutizaseși | ||
a III-a (el, ea) | abrutizează | (să)abrutizai | abrutiza | abrutiză | abrutizase | ||
plural | I (noi) | abrutizăm | (să)abrutizăm | abrutizam | abrutizarăm | abrutizaserăm | |
a II-a (voi) | abrutizați | (să)abrutizați | abrutizați | abrutizarăți | abrutizaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | abrutizează | (să)abrutizeze | abrutizau | abrutizară | abrutizaseră |