ABROGÁRE s.f. Acțiunea de a abroga; abrogație. [< abroga]. substantiv feminin abrogare
abrogáre (a-bro-) s. f., g.-d. art. abrogắrii; p. abrogắri substantiv feminin abrogare
ABROGÁRE, abrogări, s. f. Acțiunea de a abroga. substantiv feminin abrogare
abrogare f. desființare, suprimare. substantiv feminin abrogare
ABROGÁRE, abrogări, s. f. Acțiunea de a abroga. – V. abroga. substantiv feminin abrogare
ABROGÁRE, abrogări, s.f. Acțiunea de a abroga; suprimare, desființare, abolire. Abrogarea unei dispoziții. substantiv feminin abrogare
*abróg, a -á v. tr. (lat. áb-rogo, -rogáre. Abrogă, abrogăm, să abroge. V. rog, á-, de-, inter- și pro-rog). Desființez, vorbind de legi, decrete ș. a. verb tranzitiv abrog
ABROGÁ vb. I. tr. A anula, a suprima, a aboli (o lege, un regulament etc.). [< lat. abrogare]. verb tranzitiv abroga
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă verb tranzitiv abroga
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula, a suprima o lege, o dispoziție oficială. – Fr. abroger (lat. lit. abrogare). verb tranzitiv abroga
abrogà v. a scoate din uz, a desființa o lege, un obiceiu. verb tranzitiv abrogà
ABROGÁ, abróg, vb. I. T r a n z. (Cu privire la legi, regulamente, dispoziții oficiale) A anula, a suprima, a aboli. verb tranzitiv abroga
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. verb tranzitiv abroga
| abrogare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | abrogare | abrogarea |
| plural | abrogări | abrogările | |
| genitiv-dativ | singular | abrogări | abrogării |
| plural | abrogări | abrogărilor | |