abonament definitie

ABONAMÉNT s.n. Convenție prin care, în schimbul unei sume (plătite înainte), se obțin pe un timp limitat unele servicii, anumite publicații etc.; dovadă prin care se certifică această convenție; suma care se plătește pentru această convenție. [< fr. abonnement]. substantiv neutruabonament

ABONAMÉNT, abonamente, s. n. Convenție prin care, în schimbul unei sume, o persoană obține pe o anumită perioadă un anumit drept; (concr.) dovadă care atestă acest drept; sumă plătită pentru obținerea acestui drept. Abonament la un ziar. – După fr. abonnement. substantiv neutruabonament

*abonamént n., pl. e (fr. abonnement). Învoĭală pin [!] care, în schimbu uneĭ sume de bani, ți se furnisează [!] ceva pe un timp hotărît: abonament la un ziar, la un teatru. Suma plătită p. această învoĭală: un abonament de 200 de francĭ pe an. substantiv neutruabonament

abonamént s. n., pl. abonaménte substantiv neutruabonament

abonament n. învoeală de a răspunde dinainte prețul fixat pentru un timp hotărît: abonament la un ziar, la un teatru. substantiv neutruabonament

ABONAMÉNT, abonamente, s. n. Convenție prin care, în schimbul unei sume, o persoană obține, pe o anumită perioadă, dreptul de a folosi anumite servicii publice, de a asista la spectacole, de a călători cu mijloace publice de transport, de a primi o revistă, un ziar etc.; (concr.) înscris care atestă această convenție; sumă plătită pentru obținerea acestui drept. – Din fr. abonnement. substantiv neutruabonament

ABONAMÉNT, abonamente, s. n. Convenție prin care, în schimbul unei sume (plătite anticipat și uneori cu reducere), o persoană obține dreptul de a se folosi de ceva sau de a se bucura de o prestație regulată, pe un timp limitat. Mi-am reînnoit abonamentul la « Scînteia». Abonament la cantină. ♦ Dovada pe care o posedă abonatul ca să-și poată revendica drepturile. Abonament la tramvai. ♦ Sumă plătită pentru obținerea acestui document. Și-a plătit abonamentul la radio. substantiv neutruabonament