ABNEGÁ vb. I. tr. A tăgădui, a nega, a se lepăda de ceva sau de cineva. [< lat. abnegare]. verb tranzitivabnega
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. verb tranzitivabnega
abnegá vb. I. 1 tr. A tăgădui, a nega; a se lepăda de cineva sau de ceva. 2 refl. A se devota. A se abnega neîntrerupt în interesul întregului (EMIN.). • prez.ind. abnég. /<lat. abnĕgare, it. abnegare. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007) verb tranzitivabnega
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă verb tranzitivabnega
abnega verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)abnega | abnegare | abnegat | abnegând | singular | plural | ||
abnegând | abnegați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | abneg | (să)abneg | abnegam | abnegai | abnegasem | |
a II-a (tu) | abnegi | (să)abnegi | abnegai | abnegași | abnegaseși | ||
a III-a (el, ea) | abneagă | (să)abnegai | abnega | abnegă | abnegase | ||
plural | I (noi) | abnegăm | (să)abnegăm | abnegam | abnegarăm | abnegaserăm | |
a II-a (voi) | abnegați | (să)abnegați | abnegați | abnegarăți | abnegaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | abneagă | (să)abnege | abnegau | abnegară | abnegaseră |