ablativ definitie

ABLATÍV s.n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, cauza etc. Ablativ absolut = construcție a limbii latine corespunzătoare unei propoziții circumstanțiale, în care subiectul și numele predicativ se pun la ablativ sau, când predicatul este verbal, verbul se trece la participiu, acordându-se în gen, număr și caz cu fostul subiect al propoziției secundare. [< lat. (casus) ablativus, cf. fr. ablatif]. substantiv neutruablativ

ABLATÍV, ablative, s. n. Caz al declinării care indică, în unele limbi, punctul de plecare, iar în limba latină și instrumentul, cauza etc. ♢ (În limba latină) Ablativ absolut = construcție cu rol de propoziție circumstanțială în care subiectul și numele predicativ se pun la ablativ. – Fr. ablatif (lat. lit. ablativus). substantiv neutruablativ

*ablatív n. pl. e (lat. ablativus) Gram. Al șaselea caz, care arată originea saŭ instrumentu în declinarea latină. substantiv neutruablativ

ablatív (a-bla-) s. n., pl. ablatíve substantiv neutruablativ

ABLATÍV, ablative, s.n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau altă circumstanță. ◊ Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbii latine, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziție circumstanțială. – Din fr. ablatif, lat. ablativus. substantiv neutruablativ

ablativ n. al șaselea caz, în declinațiunea latină, care arată punctul de plecare sau instrumentul acțiunii; ablativ absolut, propozițiune formată dintr´un participiu sau adjectiv cu cazul ablativ. substantiv neutruablativ

ABLATÍV, ablative, s. n. Caz al declinării (corespunzînd, în linii mari, acuzativului cu prepoziții din limba romînă) care indică, în unele limbi, punctul de plecare; în limba latină indică și instrumentul, cauza etc. ◊ Ablativ absolut = (în limba latină) construcție cu rol de propoziție circumstanțială, în care nu este nici copulă, nici conjuncție, iar subiectul și numele predicativ se pun la ablativ. substantiv neutruablativ

ablativ¹ s.n. (gram.) Caz al declinării, în unele limbi (indo-europene), care exprimă punctul de plecare, despărțirea de un loc, instrumentul acțiunii, cauza etc., fiind cazul unui complement circumstanțial de loc, de cauză, al unui complement instrumental etc. ◊ (adj.) A trecut substantivul la cazul ablativ. ◊ Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbilor latină și greacă, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și dintr-un participiu în cazul ablativ, având rol de propoziție circustanțială care exprimă multiple relații. • pl. -e. /<fr. ablatif, it. ablativo, germ. Ablativ, lat. ablativus, -i <ablatus part. trecut al lui auferre „a lua cu sine“. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007) substantiv neutruablativ