reduceri si promotii 2018
Definitie abjurare - ce inseamna abjurare - Dex Online

abjurare definitie

ABJURÁRE s.f. Renegare, renunțare publică (la o idee, la o doctrină etc.); abjurație. [< abjura]. substantiv feminin abjurare

ABJURÁRE, abjurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a abjura și rezultatul ei. substantiv feminin abjurare

abjuráre s.f. (relig.; în creștinism și islamism) Renunțare solemnă și definitivă la o altă religie sau doctrină practicată până atunci, considerată falsă sau greșită; abjurație. ♦ Formulă scrisă sau orală prin care se exprimă această renunțare. ♦ Gener. Renegare publică a unei credințe, a unei doctrine, a unei opinii etc. • pl. -ări. /v. abjura. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007) substantiv feminin abjurare

abjuráre s. f., g.-d. art. abjurắrii; pl. abjurắri substantiv feminin abjurare

abjurare f. renunțare solemnă la o erezie. Abjurările cele mai celebre au fost: a lui Enric IV în 1593 și a reginei Cristina de Suedia în 1665 (amândoi făcându-se, din protestanți, catolici). substantiv feminin abjurare

ABJURÁRE, abjurări, s. f. Acțiunea de a abjura și rezultatul ei. – V. abjura. substantiv feminin abjurare

*abjurațiúne f. (lat. abjurátio, -ónis). Acțiunea de a abjura. – Și -áție, dar ob. -are. substantiv feminin abjurațiune

*abjúr, a v. tr. (lat. ab-júro, -are). Renunț publicamente de la o religiune. Fig. Renunț la o opiniune, la un sentiment verb tranzitiv abjur

abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră verb tranzitiv abjura

ABJURÁ vb. I. tr. (Rar) A renega public o religie. ♦ A renunța la o doctrină, la o părere etc. [< fr. abjurer, lat. abiurare]. verb tranzitiv abjura

ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. (Rar) A se lepăda de o credință; a renega o doctrină, o părere etc. – Fr. abjurer (lat. lit. abjurare). verb tranzitiv abjura

abjurá vb. I. tr. (compl. indică credințe, doctrine, opinii etc.) A renega public. ♦ Gener. A renunța definitiv. • prez.ind. abjúr. / <fr. abjurer, lat. abiurare „a tăgădui“. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007) verb tranzitiv abjura

abjurà v. 1. a se lepăda prin jurământ de o religiune, de o doctrină; 2. fig. a renunța la o părere, a părăsi cu totul. verb tranzitiv abjurà

ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. verb tranzitiv abjura

ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. (Rar) A se lepăda de o credință; a renega o doctrină, o părere etc. [Julieta către Romeo:] Renunță l-al tău tată, abjură-ți al tău nume. MACEDONSKI, O. II 117. verb tranzitiv abjura

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului abjurare

abjurare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular abjurare abjurarea
plural abjurări abjurările
genitiv-dativ singular abjurări abjurării
plural abjurări abjurărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z