abiotrofie definitie

ABIOTROFÍE s.f. Slăbire, încetare a funcțiilor unui țesut, ale unui organism sau organ. [Gen. -iei. / < fr. abiotrophie, cf. gr. a – fără, bios – viață, trophe – hrană]. substantiv femininabiotrofie

abiotrofíe (-bi-o-tro) s.f., art. abiotrofía, g.-d. abiotrofíi, art. abiotrofíei substantiv femininabiotrofie

abiotrofíe s.f. 1 (biol.) Termen general indicând modificări tisulare, degenerative, de origine genetică sau provocate de lipsa factorilor nutritivi, care determină slăbirea capacității de adaptare-apărare, scăderea vitalității unui organism sau a unui organ. 2 (med.) Proces degenerativ care afectează prematur structurile histologice, îndeosebi formațiunile nervoase, fără o cauză aparentă. • sil. -bi-o-. g.-d. -iei. /<fr. abiotrophie; cf. gr. άβιος <ά- „fără“, βίος „viață“, τροφή „hrană“. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007) substantiv femininabiotrofie

ABIOTROFÍE s. f. Scădere a vitalității unui organism sau a unui organ din cauza unor defecte ereditare de dezvoltare sau a lipsei factorilor nutritivi, fapt care determină slăbirea capacității de adaptare-apărare. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotrophie. substantiv femininabiotrofie