abia definitie

abí, abía, abĭá și abĭé V. abea. invariabilabi

abiá, adv. – 1. De foarte puțină vreme, tocmai (introduce o acțiune care tocmai s-a terminat). – 2. Cu greu, anevoie. Mr. avia < Lat. *ad vĭx (Cipariu, Arhiv.., 109; Philippide, Principii, 91; Pușcariu, 3; Candrea-Dens., 2; REW 224; DAR); cf. surs. vess, v.sp. abés, avés, v.port. tamalavés. A paragogic este normal cu funcții adv., cf. aci(ia), aiure(a), acole(a); este deci inutilă explicația lui Candrea-Dens., care pleacă de la relații sintactice. Este greșită ipoteza că s-ar baza pe sl. abije „imediat” (Cihac). – Din rom. provine săs. (d)abja. invariabilabia

ABIÁ adv. 1. Cu greu; anevoie. 2. Foarte puțin, aproape de loc. Abia adia vântul (SADOVEANU). 3. De foarte puțină vreme; tocmai. ♦ De îndată ce; numai ce. Abia zice și deodată Valea, muntele vuiesc (ALECSANDRI). ♦ Numai. Glasurile... îl izbeau... abia acum (DUMITRIU). 4. Cel puțin; măcar, barem. Hai și tu... de-abia te-i mai încălzi mergând (CREANGĂ). – Lat. ad-vix. invariabilabia

ABIÁ adv. 1. (Cu sens modal) Cu greu, anevoie. Abia respir. ◊ Își strigau așa de departe, încît uneori abia se mai auzeau BASSARABESCU, V. 8. ◊ (întărit prin repetare) Haina-i măturînd pămîntul, [copilul] și-o tîrăște-abia-abia; Cinci ca el încap în ea, Să mai bată, soro, vîntul Dac-o vrea! COȘBUC, P. I 224. 2. (Cu sens cantitativ) Foarte puțin, aproape de loc. Vremea era călduță și abia adia vîntul. SADOVEANU, B. 20. Pe luciul lin [al apei] s-a stîrnit un fior abia văzut. SADOVEANU, N. F. 99. ◊ (întărit prin prep. «de») Cînd erau să se lase in jos [Făt-Frumos, călare pe calul înaripat]... d-abia, d-abia atinse cu piciorul vîrful unui copaci și d-odată toată pădurea se puse în mișcare. ISPIRESCU, L. 7. 3. (Cu sens temporal) De foarte puțină vreme. V tocmai. Abia m-am sculat Și acuma pe rouă Trifoiul e bun de tăiat. BENIUC, V. 138. Tata..., abia se întorsese de la treburile lui inginerești. SADOVEANU, N. F. 5. Subit, sub agilul penel, Podoaba abia căpătată Răsare pepînză la fel De-ai crede că e reflectată. ANGHEL-IOSIF, C. M. U 33. ◊ (Întărit prin prep. «de») De abia apucasem a adormi, și un vis fantastic veni. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ (Introduce o prepoziție cu acțiunea imediat precedentă față de corelata ei) De îndată ce, numai ce. Și abia plecă bătrînul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium! EMINESCU, O. I 147. [Baba] abia zice și deodată Valea, muntele vuiesc. ALECSANDRI, P. A. 40. ◊ (Precedînd adverbe și propoziții temporale, arată că acțiunea din propoziția respectivă se realizează cu întîrziere, cu greutate) Numai în acest moment. Glasurile ce strigau « minte! minte! » îl izbeau... abia acum cu șfichiul lor de dispreț. DUMITRIU, B. F. 34. 4. (Cu sens consecutiv-final) Cel puțin, măcar, barem, doar. Lasâ-l să plece; abia nu ne-o mai supără cit vorba lui. ◊ Hai și tu cu mine... de-abia te-i mai încălzi mergînd la drum. CREANGĂ, P. 241. – Pronunțat: a-bia. invariabilabia

abiá adv. 1 (modal) Cu greutate; anevoie. Abia merge. ♦ Cu nerăbdare. Abia aștept clipa când voi pleca. 2 (temporal) De foarte puțin timp. Abia a venit și pleacă iarăși. ♦ Tocmai, nu mai înainte de... Abia s-a îndepărtat și turnul s-a prăbușit. ♦ Chiar atunci; numai în momentul acela. L-a văzut mai bine abia când s-a apropiat. 3 (cantitativ, intensiv) Foarte puțin, aproape deloc. Abia se aude. 4 Cel puțin; măcar, barem. Și-a întrerupt drumul; abia se va mai odihni. 5 Numai, doar. Mergea abia de o oră și mai avea încă drum lung. • /lat. ad vix. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007) invariabilabia

abia adv. 1. anevoie, cu greu: abia pot sta pe picioare; 2. cum, pe dată ce: abia s’a culcat și a adormit. [Dial. abi = lat. AD VIX, cu un a final amplificativ, ca în așà]. invariabilabia

ABIÁ adv. 1. (Modal) Cu greu, cu greutate; anevoie. 2. (Cantitativ, intensiv) Foarte puțin, aproape deloc. 3. (Temporal) De foarte puțină vreme; de îndată ce, numai ce; chiar atunci, tocmai. 4. Cel puțin; măcar, barem. – Lat. ad vix. invariabilabia