abhoráre s.f. Acțiunea de a abhora și rezultatul ei. • pl. -ări. /v. abhora. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007) substantiv feminin abhorare
ABHORÁ vb. I. tr. (Rar) A avea dezgust, aversiune, ură față de ceva sau față de cineva. [< fr. abhorrer, cf. lat. abhorrere]. verb tranzitiv abhora
abhorá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 abhoreáză verb tranzitiv abhora
ABHORÁ, abhorez, vb. I. Tranz. (Livr.) A avea ură, dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – Din fr. abhorrer, lat. abhorrere. verb tranzitiv abhora
| abhorare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | abhorare | abhorarea |
| plural | abhorări | abhorările | |
| genitiv-dativ | singular | abhorări | abhorării |
| plural | abhorări | abhorărilor | |