ABHORÁ vb. I. tr. (Rar) A avea dezgust, aversiune, ură față de ceva sau față de cineva. [< fr. abhorrer, cf. lat. abhorrere]. verb tranzitivabhora
ABHORÁ, abhorez, vb. I. Tranz. (Livr.) A avea ură, dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – Din fr. abhorrer, lat. abhorrere. verb tranzitivabhora
abhora verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)abhora | abhorare | abhorat | abhorând | singular | plural | ||
abhorând | abhorați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | abhorez | (să)abhorez | abhoram | abhorai | abhorasem | |
a II-a (tu) | abhorezi | (să)abhorezi | abhorai | abhorași | abhoraseși | ||
a III-a (el, ea) | abhorează | (să)abhorai | abhora | abhoră | abhorase | ||
plural | I (noi) | abhorăm | (să)abhorăm | abhoram | abhorarăm | abhoraserăm | |
a II-a (voi) | abhorați | (să)abhorați | abhorați | abhorarăți | abhoraserăți | ||
a III-a (ei, ele) | abhorează | (să)abhoreze | abhorau | abhorară | abhoraseră |